Calator in tara lu' Maxi-taxi

Calator in tara lu’ Maxi-taxi

aglomeratie-maxi-taxiPrima intalnire cu sistemul maxi-taxi am avut-o in Braila. Niste microbuze-harburi, obosite spre daramate, se opreau pe marginea strazii si un tanar costumat cu slapi, budigai si tricou jerpelit, atarnat in afara, racnea din toti bojocii amanunte despre traseul carutei mortorizate. Un soi de olacar modern, care mi-a starnit rasul. Asta numai transport civilizat de persoane nu era. Dar, era ieftin. Bilet? Aiurea, cui dracu ii trebuia?! Marcai banutul si te inghesuiai cu gloata in burta microbuzului. Nu-ti trebuia bilet, ci noroc. O data n-am avut. Ma grabeam sa ajung la gara din Braila si pe sofer l-a sunat un cumnat care l-a convocat urgent la un carat de mobila. Soferul l-a intrebat pe urlatorul de traseu cati gusteri sunt in masina. Patru, zice urlatorul. Atunci, asta e, ne oprim aici, avem treaba. Da-le banii si spune-le sa coboare. Era sa pierd trenul, cretinul dracului cu mobila si cumnatul lui tampit.

Au trecut ani, vorba cantecului, si maxi-taxi s-a mai schimbat. Sistemul s-a implementat cu succes si la Constanta, mai putin urlatorii de traseu. Ba, in semn de civilizare, cu ajutorul unor holtzsuruburi, care sar mereu de la locul lor, s-a implantat si o bara, de care s-ar putea tine gloata inghesuita in spatiul stramt. Si, in ultima vreme, primesti si bilet. Asta nu se datoreaza in nici un caz devotamentului soferului, ci camerei de supraveghere montate deasupra capului sau, semn ca nici patronii nu mai sunt atat de prosti. Totusi, camera aia nu e atat de desteapta sa vada si valoarea biletului. Prin urmare poti sa mergi pana hat, in Mamaia, cu un bilet de Constanta, deci mananca si burta lu’ dom’ sofer un crenvusti cald de la calator, fara numar, sa traiasca!

Insa prostia, odata vindecata, trebuie musai inlocuita cu ceva. Lacomia ar fi buna? Pai, ar putea. Revelatia mi-a venit in timp ce respiram al treilea rand de burti al unei tantici transpirate, pravalite peste firavul meu loc dintr-un 310. Oricum, eu eram bine, spre deosebire de sofer, ce scosese capul pe geam, ca sa vada pe unde conduce, enervat de capul prea mare al calatorului pe care il tinea in brate. Peste ala din bratele lui stateau pravaliti alti doi, inghesuiti la randul lor de o gloata compacta de sardele cu doua picioare. Credincios firmei, soferul avea timp sa constate ca nu-i ieseau biletele cu banii. In timp ce manuia covrigul microbuzului, racnea la aia din spatele lui „Bai, deci cati ati urcat aici, ca nu mai vad nimic, trei sau patru?” „Doi, sefu’, raspundeau in cor cei cinci golani catarati peste lume. Ne-ai dat deja biletele”.  Viata grea …

Dar, credeati ca s-a terminat?, punctul culminant vine abia acum. Soferului ii suna telefonul mobil. Urmeaza o convorbire bestiala despre nevasta care ba e in spital, ba nu stie daca mai este, ba a scos-o fiica-sa de acolo, ba o sa-l sune, in orice caz el trebuie neaparat sa plece si se cam grabeste. In timpul asta, tantica a reusit sa-si deplaseze burtile oleaca mai intr-o parte, respir vijelios pe o nara, fac provizii pana la urmatoarea frana, care ne-ar putea rearanja in mod neprofitabil.

In cele din urma, golanii aia cinci cu 2 bilete vor sa coboare. Pac, frana, pe mijloc, intre banda unu si banda doi. Urla claxoanele in spatele nostru. In Mamaia e o aglomeratie infioratoare. „Hai, ba, ca n-am timp” ii zoreste nea soferul care, intre timp – Slava Domnului! –  a terminat convorbirea telefonica. Dupa un timp, imi vine randul sa cobor. Ma trezesc vorbind „Domnu’, mi-ati dat un bilet de un leu si trebuia de doi”. „Da, zice el, n-am vazut. Hai, cobori sau ce faci?” Cobor. Trag aer in piept. Fericit. Doamne, de ce s-or ingrasa femeile in halul asta? Aproape ca nu mai incap in microbuz…