Missing image

Sinagoga Mare. Rugam ocoliti. Cad bucati de istorie

Sinagoga Mare din Constanta se pregateste sa bifeze, in 2011, adica anul viitor, 100 de ani de existenta. Asta daca va mai reusi sa treaca si de iarna lui 2010.

Adapost pentru gugustiuci

Sinagoga Mare este o cladire in ruina, cu vitraliile sparte demult si acoperisul prabusit, cu peretii scorojiti. Singurii care par sa se bucure de starea actuala a cladirii sunt gugustiucii, porumbeii si gasca de caini maidanezi, care se ocupa benevol de paza a ceea ce a mai ramas din cladire. Accesul in curtea lacasului de cult este oprit de o poarta de fier, stramba si ruginita, in dreptul incuietorilor fiind atarnat un lacat prins de un lant la fel de ruginit ca si fierataniile pe care odihneste. In cazul in care te apropii, prin geamurile sparte ale usilor de la intrare sar imediat dulaii care latra disperati la tine.

Intentii exista, bani ioc

Comunitatea Evreilor din Constanta a incercat, acum cativa ani sa salveze Sinagoga Mare din Constanta, dar se pare ca bunele intentii s-au impotmolit in mlastini financiare. Un arhitect din Bucuresti, Robert Tauwinkl, a elaborat un proiect de consolidare si reparare a lacasului de cult, care exista in arhiva Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Constanta. Dosarul din arhiva respectivei institutii contine si un certificat de urbanism, semnat de primarul Radu Mazare, mai ramanea de obtinut autorizatia de construire pentru demararea lucrarilor de restaurare. Dar… Intr-o discutie oarecum privata cu seful micii comunitati a evreilor din Constanta, dr. Carol Friedmann, mi s-a dat de inteles ca lucrurile s-au impotmolit cand a venit vorba de bani, fiindca restaurarea cladirii costa foarte mult, mult peste puterile unei comunitati care nici nu mai are rabin.

Comunitate mica, firme mari

Aceasta lipsa a banilor mi se pare cel putin trista, atata vreme cat firma care asfalteaza Constanta are un nume foarte interesant: Ashroich. Persoana de contact a firmei:  Neeman Zvika. Putem adauga langa asfalt si pe beneficiarii unuia dintre cele mai bine plasate mall-uri din Constanta. N-ati ghicit? City Park Mall, proprietatea companiei israeliene Neocity Group. Sa nu parasim lista de mall-uri, caci il avem aici si cel mai bine plasat din oras: Tomis Mall, proprietate a altor investitori israelieni. Si lista nu se termina aici, ea fiind suficient de lunga daca ar fi sa ne gandim ca potenta financiara ar exista.

Centenar in ruina, condimentat cu mormane de gunoi

Singura raza de lumina ar putea veni dinspre planul de refacere al Peninsulei, pus in miscare de Primaria Constanta, dar timpul pare prea lung si Anul Centenar Sinagogii Mari din Constanta ar putea fi anul consemnarii prabusirii unui secol de istorie, credinta si multiculturalitate. In jurul cladirii sunt stradute pline de gropi si mormane de gunoi. Chiar langa Sinagoga se inalta mandra o alta cladire fara geamuri, acoperita de panze de protectie, ca o promisiune hada a ideii ca macar acolo cineva ar fi interesat. Din pacate, cei unsprezece mii de turisti pe care ne laudam ca-i vom aduce cu pasagerele maritime si cei patruzeci de mii de turisti pe care ne laudam ca-i va aduce TUI-ul pe litoral nu pot vedea o bijuterie arhitecturala veche de 100 de ani, fiindca suntem nepasatori. Si prosti.

  1. Sa-i spunem Bun sosit! ziaristului Impusca Francu’ de la Cuget liber | Constanteanul.com

    […] acum doi ani, pentru care mi s-a solicitat acordul spre a fi publicat de o revista din Haifa: Sinagoga Mare. Rugam ocoliti. Cad bucati de istorie  Si materialul publicat de cotidianul Cuget liber in urma cu o saptamana: Atentie, cad bucati de […]