Black Sea Tales se lansează săptămâna viitoare

Black Sea Tales se lansează săptămâna viitoare

black seaUn vis mai vechi a început să prindă contur în ultimele două luni, de când Cristian Cealera s-a hotărât să mai riște o dată și să-și urmeze pasiunea vieții, istoria. Am decis să riscăm împreună și, cu sprijinul unui vechi prieten, Cristian Bărhălescu, am început lucrul efectiv la proiectul Black Sea Tales, care își propune să sprijine scoaterea la suprafață a istoriei și istoriilor dobrogene cu legătură în întreg bazinul Mării Negre. Punem la bătaie toată experiența pe care am adunat-o în media, fiindcă proiectul va fi unul complex, cuprinzând materiale scrise, fotografie și documentare de televiziune.

Deocamdată, de săptămâna viitoare se lansează primul suport, cel online, urmând ca până în luna iunie să fie gata zestrea de fotografie și primele documentare, care vor fi oferite televiziunilor în sistem de liber la difuzare.