Să râdem cu Primăria Medgidia: Scumpă, dom'le, copia xerox, dincolo era mai ieftin

Să râdem cu Primăria Medgidia: Scumpă, dom’le, copia xerox, dincolo era mai ieftin

Să presupunem că un cetățean vigilent, european, cum ar fi, cu drepturi adică, se trezește într-o dimineață cu ideea fixă de a solicita copii după niscaiva hârțoage unei primării, pe baza enervantei Legi 544, cea care reglementează accesul la informațiile din documente publice. Ei bine, cetățeanul ar face bine să se orienteze spre orice primărie vrea el, mai puțin aia unde legiferează local onorabilii consilieri din Medgidia. Nu, la primăria Medgidia nu-i recomandăm deloc să facă asta, dacă nu e vreun nepot al mătușii Tamara, dacă nu e angajat la ASF sau n-a câștigat de curând la Loto. Fiindcă s-ar putea să-l lovească damblaua sau falimentul, când va vedea cât costă dreptul de a solicita copii după actele publice ale aleșilor săi: 5 lei bucata. Da, 5 lei din ăia noi, cu fața lui George Enescu și elemente de siguranță.

Da, o coală A4 ordinară, procesată de un copiator, care costă la orice chioșc răpciugos din oricare târg al patriei noastre cel mult 30 de bani, la Consiliul local Medgidia costă fix 5 lei. Cred că e copiator din ăla foarte deștept, care pune fir de siguranță, o poză de grup cu domnii consilieri și semnătura lui Barack Obama în translucid. Ce, nu vi se pare posibil? Credeți că sunt nebun?

raspuns-pm-medgidia

  1. SĂ RÂDEM CU PRIMĂRIA MEDGIDIA: SCUMPĂ, DOM’LE, COPIA XEROX, DINCOLO ERA MAI IEFTIN | TV Alpha Media – Mai întâi ADEVĂRUL

    […] Constanteanul.com scrie: Să presupunem că un cetățean vigilent, european, cum ar fi, cu drepturi adică, se trezește într-o dimineață cu ideea fixă de a solicita copii după niscaiva hârțoage unei primării, pe baza enervantei Legi 544, cea care reglementează accesul la informațiile din documente publice. Ei bine, cetățeanul ar face bine să se orienteze spre orice primărie vrea el, mai puțin aia unde legiferează local onorabilii consilieri din Medgidia. Nu, la primăria Medgidia […]