Asociația Platforma Inițiativa România: PNL are cea mai curată listă din județul Constanța

Conform analizei făcută de „Asociația Platforma Inițiativa România”, cea mai curată listă de candidați aparține PNL Constanța. Pe de altă parte, lista PSD conține cele mai multe probleme. Analiza a avut în vedere următoarele criterii: integritate, stat de drept și traseism politic.

În secolul vitezei timpul nostru este limitat, iar cei de la Asociația Platforma Inițiativa România vin în sprijinul cetățenilor cu o analiză care oferă o modalitate rapidă de a ne informa pentru a vota în cunoștință de cauză. Analiza, lansată duminică pe site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro, poate fi un ghid al alegătorului. Din cei 746 de candidați cu șanse de a intra în Parlament 352 de persoane au probleme penale, cele mai multe regăsindu-se la PMP (67,7%) și PSD (52,2%).

Referindu-ne strict la județul Constanța, PNL este singurul partid ale cărui liste sunt alcătuite din oameni care au obținut calificativul „risc minim” la toate cele 3 categorii menționate anterior. Astfel, niciunul dintre candidații liberali nu are probleme penale, nu a votat pentru a bloca actul de justiție și nici nu a schimbat mai multe partide politice. Acest lucru se datorează faptului că PNL Constanța și-a asumat pe deplin reformarea clasei politice și a venit cu oameni 100% noi pe listele pentru aceste alegeri.

La polul opus se află PSD Constanța. Aproape toți candidații au fost evaluați cu „risc ridicat” la cel puțin unul dintre criteriile menționate anterior. Cu alte cuvinte, candidații social-democrați au săvârșit cel puțin una dintre următoarele fapte: ilegalități, blocarea actului de justiție, traseism politic. Pe lista PSD regăsim o singur excepție: omul de afaceri Tit-Liviu Brăiloiu, cunoscut însă pentru averea impresionantă pe care o deține. „Campionul” este Iulian Iancu, care a fost evaluat cu „risc ridicat” la două dintre cele trei categorii: are probleme cu legea (fiind urmărit penal) și a votat cel puțin o dată pentru a bloca actul de justiție (și-a protejat colegii de partid).

Vă invităm să consultați cu încredere această analiză înainte de a vota. Cel mai important lucru rămâne acela de a ne exercita dreptul la vot pe 11 decembrie, pentru că avem această ocazie doar o dată la 4 ani.