Constanța: Raiul perișoarelor la Bucate Românești!

Nu te-ai aștepta să găsești un astfel de local chiar în buricul Constanței. Poate tocmai de asta surpriza a fost și mai plăcută, mai ales că-mi era o foame de trei lupi și nu aveam nici un chef să mă îndop cu un covrig cu gust de cauciuc de roată de bicicletă. Iar, ciorba magnifică de care vă voi spune…

Localul este cochet, neașteptat de cochet, curat, aranjat cu bun gust, fără fițe de centru și are 19 locuri, din care 16 la cele 4 mese simple (la oricare te-ai așeza, te simți ca în bucătăria de acasă), plus trei locuri pe niște scaune cam ca de bar, pentru cei care vor să arunce un ochi pe strasse în timp ce înfulecă. Clienții: lume pestriță. Astăzi, când am intrat eu, era un funcționar de bancă, trei muncitori, un tânăr cu freza aia răsucit-modernă, o mămică și fetița ei.

Oferta e clară, fără fasoane, pentru oameni hotărâți: un singur fel de ciorbă, anunțat afară pe o tablă neagră. Azi, ciorbă de perișoare. Fraților, exact ca la mama acasă! Acrită exact așa cum o acrește mama, iar perișoarele, nici prea mici – nici prea mari, se topeau în gură. Exact așa cum le face mama! Legumele tăiate cubulețe mititele, frumos, gospodărește. Exact cum le taie mama, am mai zis! Un castron umplut suficient pentru pototlirea unui flămând fără să-l dai în boala porcului. Prețul: 7 lei cu tot cu ardeiul iute a cărui prezență este obligatorie, nene!

Există, însă mai multe oferte de felul doi, bazate pe cărnițe prăjite și tipuri de găteli de cartofi, care prăjiți, care la cuptor. Însoțite de divesre variante de salate. Plus chifle proaspete. Arătau delicios, dar mie îmi ardea buza doar de-o ciorbă.

Un meniu complet costă 15 lei, dacă poți să-l duci. Muncitorii de lângă mine păreau capabili să termine asaltul. Nu am mai așteptat deznodământul, aveam treabă. Am aflat însă, faptul că, după ora 17.00, prețul meniului coboară la 9 lei, iar, dacă și după asta mai rămâne ceva neconsumat, acesta este împărțit între angajații localului, pentru acasă. Nimic nu se reportează pentru mâine, poimâine sau altădată.

Deci, dacă vă este foame și sunteți în centrul orașului Constanța, în Piața Unirii, mergeți să mâncați La Pappy. Este pe diagonală de sediul Digi 24 Constanța. Pe firmă scrie mare: Bucate Românești. Luați de aici și o poză, să fie de indicație.