Apă cu presiuni scăzute în Cernavodă

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, ce pleacă de la stația de pompare Ștefan cel Mare către Cernavodă, SC RAJA SA este nevoită să oprească furnizarea apei potabile astăzi, 19 aprilie 2017, în intervalul 14,30 – 17,30. Sunt afectați de oprirea apei potabile consumatorii din localitatea Ștefan cel Mare, iar locuitorii din Cernavodă vor avea apă cu presiuni scăzute în acest interval.

RAJA Constanța: Ne cerem scuze față de abonații afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp.