Apa întreruptă în zona cartierului Coiciu

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 400 mm de la intersecția străzilor Mihai Viteazul cu Artileriei din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să reducă presiunea apei potabile, astăzi, 04 decembrie 2017, în intervalul orar 12,15 – 16,00. Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.G. Duca – Gheorghe Murea – Ștefan Mihăileanu – Nicolae Iorga – Mihai Viteazul – Poporului și cartierul Coiciu.

RAJA Constața: Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării și reluarea furnizării apei potabile la parametri normali în cel mai scurt timp.