Autorităţile locale au repus Medgidia pe harta sportului românesc

După câţiva ani în care sportul la nivel de performanţă pur şi simplu dispăruse din cauza indiferenţei fostelor autorităţi, Medgidia a construit în acest an un club sportiv care repune oraşul pe harta sportului românesc. Şi nu oricum, ci tânăra grupare CS Medgidia îşi propune să obţină rezultate notabile şi să promoveze sportivi de top.

„Am început proiectul încă din luna aprilie, am luat totul de la zero, am înfiinţat un club nou şi ne-am luat certificatul de identitate  sportivă. Am construit un club sănătos şi transparent din punct de vedere al cheltuielilor. S-a muncit mult, am obţinut toate documentele necesare şi ne bucurăm că am încheiat acest proces în timp util pentru a începe sezonul încă din această vară. Este vorba de un club de utilitate publică, cu 28 de ramuri sportive, dar pentru moment activăm la fotbal, handbal masculin şi volei feminin la nivel de seniori, dar şi la volei, lupte, box, şah, rugby şi nataţie, la nivel de juniori. Clubul aparţine de Primărie şi a fost înfiinţat la iniţiativa domnului primar Valentin Vrabie pentru cetăţenii şi, mai ales, pentru copiii din Medgidia, astfel încât aceştia să-şi îndrepte paşii către sport şi o viaţă sănătoasă, pentru că în ultima vreme nu mai aveau această oportunitate”, a explicat preşedintele lui CS Medgidia, Liviu Ştefan.

În paralel, s-a muncit şi la refacerea infrastructurii, în special la stadionul de fotbal, unul dintre cele mai mari din ţară, cu o capacitate de peste 30.000 de locuri. „Gazonul se afla într-o stare critică, astfel că l-am refăcut total şi în acest moment arată excelent. Hotelul de la arenă se prezintă în condiţii foarte bune, la fel şi anexele, iar în tribune s-au făcut curăţenie şi cosmetizare. Sala de sport din cadrul complexului a fost renovată de curând şi găzduieşte în cele mai bune condiţii meciurile de seniori pentru handbal şi volei”, a spus conducătorul grupării din Medgidia.

Fostul fotbalist, care se află la prima experienţă în postura de preşedinte de club, dar vine cu un bagaj de cunoştinţe impresionant, după ce a activat ca team manager la FC Viitorul, gruparea lui Gheorghe Hagi, a dezvăluit şi obiectivele sportive stabilite pen

tru acest sezon.

„În ceea ce priveşte fotbalul, la începutul campionatului Ligii a IV-a ne-am propus o clasare pe podium şi construirea unei echipe care să atace promovarea în următorul sezon. Lucrurile merg foarte bine, suntem pe primul loc şi ne gândim să forţăm accederea în Liga a 3-a chiar din acest an competiţional. La handbal şi volei suntem în plutonul fruntaş şi vrem ca în cel mult doi ani să promovăm în prima ligă. În plus, ne-am propus să reînviem tradiţia pe care Medgidia o are la box şi lupte. Am selecţionat mulţi copii talentaţi şi tragem speranţe că peste câţiva ani vor cuceri primele titluri de campioni naţionali”, a adăugat Liviu Ştefan.