Concert Extraordinar de Folclor în Piața Ovidiu

Un Concert Extraordinar de Folclor în interpretare coral-instrumentală se va desfășura joi, 18 mai, începând cu ora 18.00, în Piața Ovidiu. Evenimentul reunește reprezentanți ai majorității și ai minorităților armânească („Fara Armânească” – Ansamblul „Iholu”), greacă (Comunitatea Elenă din Constanța – Ansamblul „Elpis”) și turcă (Uniunea Democrată Turcă din România – Ansamblul ”Delikanlilar”), ce vor interpreta în deschidere.

Concertul este susținut de către Corala bărbătească „Armonia” și Orchestra folclorică „Muzica Divertis”, soliști fiind: Arhid. Bartolomeu Trofin, Arhid. Mihai Urzicana, Arhid. Iulian Coman, Arhid. Florian Popa, Arhid. Corneliu Chivu, Arhid. Doru Emanuel Pantazi și Arhid. Ionuț Cristinel Boancheș. Orchestrația este realizată de către Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, conducător artistic fiind Anton Slavici, iar dirijor, Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru.

Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și Primăria municipiului Constanța, în colaborare cu Comunitatea Armână din România, Comunitatea Elenă „Eplis” Constanța, Uniunea Democrată Turcă din România.
Accesul este liber.