Concert Robin and the Backstabbers la Doors Club

Robin and the Backstabbers urcă pe scena Doors Club vineri, 27 ianuarie de la ora 22:00.

Al doilea album al formației, Bacovia Overdrive vol. II: Arhanghel’sk, a fost lansat anul trecut și a stârnit pasiuni și controverse încă de la început. Precedat de single-ul „Muzică în cântece”, al cărui videoclip îi regăsește pe membrii trupei alături de mai multe actrițe îndrăgite din teatrul și filmul românesc (Ana Ularu, Diana Cavaliotti, Andreea Vasile ș.a.), albumul s-a aflat săptămâni la rând în topul vânzărilor de muzică din librăriile Cărturești.

Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock formată în 2010, la inițiativa lui Andrei Robin Proca. Membrii își descriu muzica drept “pop melodramatic”.

Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla și City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare (topurile Cărturești și iTunes România), propulsându-i pe Robin and the Backstabbers în atenția publicului dornic de un suflu nou în muzica alternativă. Câștigând distincțiile „Cel mai bun rock alternativ” și „Artistul anului” la Gala On Air Music Awards 2013, trupa și-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi și festivaluri open air (B’estfest, Electric Castle, Peninsula, FânFest, BlajAlive s.a.).
Nu rata un concert de referință al trupei tale favorite: Robin and the Backstabbers! Vineri, 27 ianuarie, la Doors Club, în Constanța.

Prețul unui bilet este 30 de lei. Info și rezervări la tel.: 0763 66 16 22 sau pe www.doorsclub.ro.