CS Medgidia, în drum spre prima scenă a voleiului feminin românesc

Apărută în această vară, după înfiinţarea de către autorităţile locale a noului club sportiv, CS Medgidia, echipa de volei feminin pregătită de fostul internaţional Florin Voinea a pus deja bazele pentru marea performanţă. Formaţia are una dintre cele mai mici medii de vârstă din liga secundă, dar chiar şi aşa se numără printre fruntaşele clasamentului, anunţându-şi deja intenţiile de a promova în sezonul următorul pe prima scenă a voleiului românesc.

„Am format o echipă bună, care ne permite să atacăm la victorie fiecare meci, indiferent de adversar, un lucru extrem de important pentru un club nou înfiinţat. Sunt premise frumoase, mai ales că lotul eeste extrem de tânăr. De exemplu, liberoul nostru are doar 16 ani, iar unul dintre centri doar ce a împlinit 18 ani. Ne ajută faptul că avem alături şi o jucătoare experimentată, Elena Prisăcaru, care a evoluat şi în prima ligă. În plus, începem treptat să ne omogenizăm şi să legăm relaţiile de joc, ceea ce se cunoaşte şi în rezultatele obţinute în ultima perioadă”, a declarat tehnicianul formaţiei din Medgidia.

Pentru sezonul de debut, obiectivul este clar, formarea unei echipe competitive, însă exigenţele vor creşte considerabil în campionatul următor.

„Lucrăm în acest campionat pentru a construi o echipă bună, iar în sezonul următor ţinta va fi promovarea. Cu nucleul de bază din acest moment plus două jucătoare cu ceva experienţă, ne putem îndeplini obiectivul”, a spus Florin Voinea.

Noua echipă a fost întâmpinată cu simpatie de locuitorii din Medgidia, mai ales că voleiul feminin are o tradiţie importantă în acest oraş.

„Au început să vină la meciuri din ce în ce mai mulţi spectatori şi sperăm ca prin evoluţiile şi rezultatele noastre să atragem şi mai multă lume în tribune. De altfel, din proiectul nostru face parte şi acest capitol important, readucerea publicul în Sala Sporturilor”, a adăugat fostul internaţional.