Eforie Aqua Park dă startul unui nou sezon de bălăceala de sâmbătă, 17 iunie

Eforie Aqua Park spune despre sine că este unul dintre cele mai moderne și dotate parcuri acvatice din România, că are nouă tobogane, fiecare oferind o experiență unică. Printre achizițiile noi se numără un tobogan de mare viteză pentru iubitorii de adrenalină, un jacuzzi cu o capacitate de peste 25 persoane și un Lazy River pentru cei care caută clipe de relaxare. Atracția principală va fi de departe un submarin în care se va pătrunde cu o cască specială și de unde va putea fi admirată frumusețea naturală alcătuită din fauna și flora subacvatică. Turiștii care doresc mai multă intimitate și vor să se retragă pe un baldachin, la soare, beneficiind de servicii aparte, pot cumpăra un bilet în zona VIP.

La Eforie Aqua Park aveți ocazia să gustați câte puțin din atmosfera internațională creată de cele șase baruri tematice: Cuba, Egipt, American Wild East, Mexic, Rusia, Peru. Pe lângă cocktailuri răcoroase, puteți lua masa în zona generoasă de restaurante.

Eforie Aqua Park este gazda petrecerilor acvatice. Începând cu ora 9 dimineața și până la asfințit se desfășoară activități ce pun în mișcare toți vizitatorii parcului, de la mic la mare. Vă puteți bucura de soare pe sutele de șezlonguri amplasate pe toată suprafața parcului acvatic, puteți dansa alături de animatori, aveți la dispoziție ore de zumba, dansuri pentru copii, facepainting, baloane colorate, magicieni, personaje animate, petreceri interactive pentru copii sau puteți cânta alături de nume sonore din România și, dacă sunteți norocoși, veți pleca acasă cu premii. Pe lista surprizelor se află și tombole zilnice.

Eforie Aqua Park își dorește să fie în sezonul estival 2017 casa de vacanță a copiilor dumneavoastră, zilnic, între orele 9.00 – 18.00.
În perioada 17-24 iunie toți copiii sub 14 ani au acces gratuit. Aceștia trebuie să fie însoțiți de părinți, iar la intrare se va face dovada vârstei cu ajutorul unui act de identitate.