Liturghie la Mănăstirea Călugăreni (Pantelimon) spre cinstirea Acoperământului Maicii Domnului

„Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă cinsteşte Acoperământul Maicii Domnului. Cu acest prilej, vineri, 29 septembrie 2017, începând cu ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, la mănăstirea Călugăreni, situată în apropierea comunei Pantelimon din județul Constanța, ce are hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în biserica mănăstirii „Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (secolele IX-X). Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului. Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul său, Epifanie, care, împreună cu ceilalţi părinţi, au reuşit să desluşească semnificaţia biblică a minunii (Maica Domnului este maica întregului neam creștinesc, după cuvintele Mântuitorului rostite când era pe Cruce către Sf. Ioan Evenghelistul: „Iată mama ta” (Ioan 19,27)) şi să dedice o sărbătoare deosebită iubirii materne pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creştinii Bisericii care se roagă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite şi de suferinţe.”
Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului