Sărbătoare ortodoxă pe 14 octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei

Sâmbătă, 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Vineri, 13 octombrie, de la ora 15.00, la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din localitatea Cumpăna, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Botez pentru cinci copii aflaţi în asistenţă maternală.
Hramul bisericii va fi împodobit cu aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei (de la Peștera Sfântului Andrei) și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (de la Catedrala arhiepiscopală). Sfintele odoare se află încă de marți la biserica din Cumpăna și vor rămâne până luni, 16 octombrie.

Sfânta Parascheva este şi ocrotitoarea oraşului Năvodari, dar şi a celei mai vechi biserici din oraş ce are acest hram.
Cu acest prilej, vineri, 13 octombrie, la ora 17.30, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Năvodari, apoi va conduce tradiționala procesiune cu icoana și veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva pe următorul traseu: biserica „Sf. Parascheva” (Zona Kaufland) – str. Constanţei – biserica „Bunavestire” – str. Mării – str. Frunzelor – str. Rândunelelor – biserica „Sf. Cuv. Parascheva”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei

Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri (de aici denumirea populară de Sfânta Vineri). Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol. Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului. La 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani. În jurul anului 1235, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 au ajuns la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, biserica „Sfinţii Tei Ierarhi”. Cinstitele moaște au rămas aici până când, în anul 1888, în urma unui incendiu, moaștele au fost depuse la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde se găsesc și astăzi.