Trenurile Soarelui circulă spre Litoral și Delta Dunării!

Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră. CFR Călători a pregătit un program special al trenurilor pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.  Astfel, trenurile  suplimentare vor fi introduse, treptat în circulaţie, conform ANEXA – TRENURILE SOARELUI (plecări/sosiri), iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur.

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și alte facilități. De asemenea, în unele vagoane din Trenurile Soarelui pasagerii pot beneficia de wifi gratuit și de servicii bar-bistro (înghețată, cafea, bauturi alcoolice și nealcoolice, snacks-uri).

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.
O călătorie București – Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10%reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între București Nord – Constanța și retur, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute. Douăzeci de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 11 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării. În intervalul orar 07:30 – 10:30 cadența este de aproximativ un tren la fiecare 30 de minute, iar în intervalele orare 02:55-07:30 / 13:00-17:00 frecvența plecărilor este de aproximativ un tren pe oră.

Trenurile Tineretului, în cadrul programului Trenurile Soarelui
În acest sezon, Trenurile Tineretului (Sibiu – Pitești/ București Nord/ Mangalia și retur) vor circula din 9 iunie ca trenuri InterRegio, cu tarife accesibile, de Regio. Plecarea din Sibiu este la ora 18:34, din Râmnicu Vâlcea la 21:05, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 02:55, iar sosirea în Constanța la 06:05. În Mangalia ajunge la ora 07:53. Pentru întoarcere, trenul are plecare la 18:20 din Mangalia, la 20:10 din Constanța, la 23:15 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:13, în Râmnicu Vâlcea la 04:48 și în Sibiu la 07:20. Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.