Apa a revenit la Năvodari. Constanța: presiuni scăzute în mai multe cartiere

În jurul orei 14,30, echipele de intervenție au reușit remedierea avariei apărută pe magistrala ce pleacă de la stația de tratare și pompare Palas către orașul Năvodari. Imediat, s-au făcut manevrele de vane necesare și s-a reluat furnizarea apei pe conductă. Având în vedere lungimea magistralei, aproximativ 20 km, dar și diametrul foarte mare, perioada de timp necesară pentru umplerea acesteia și intrarea în presiune este de aproximativ 8 ore. În această situație, abonații din zona de est a orașului Năvodari vor avea apă la presiuni normale în cursul acestei nopți.

În ceea ce privește lucrarea de pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 1.200 mm, ce asigură o parte din necesarul de apă de la sursa Galeșu către stația de tratare și pompare Palas, echipele de intervenție estimează remedirea avariei în jurul orei 19,00. Având în vedere traseul conductei, cu o lungime de peste 17 km, perioada de umplere și intrare în presiune este de aproximativ 7 ore. Pentru a asigura debitul de apă la stația Palas, s-au făcut manevrele de vane pentru a suplimenta o parte din necesarul de apă de la sursele Caragea-Dermeni, printr-o conductă de siguranță. Având în vedere consumurile înregistrate în această perioadă, dar și faptul ca suplimentarea debitului din sursa Caragea – Dermeni, nu acoperă tot necesarul de apă, în intervalul 30 aprilie, ora 18,00 – 01 mai, ora 02 noaptea, furnizarea apei din stația Palas se va face cu presiuni scăzute până în jurul orei 02,00 noaptea.

În această situație, constănțenii din cartierele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II vor avea apă la robinete la presiuni scăzute, iar cei de la etajele superioare ale blocurilor vor suferi de lipsa apei în această seară în intervalul orar 18,00 – 02,00 noaptea.

RAJA Constanța: Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de aceste avarii si le dăm asigurări că echipele noastre de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparații și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi.