Ce ne-aduce nouă autobuzu’ Isuzu?

N-aș fi abordat subiectul de sorginte locală, dintr-o lehamite care nu mă mai părăsește de când cu apucăturile unor membri ai primărelii tomitane, care își măsoară eficiența în tras pungi și betoane în cap monumentelor orașului și în depășirea planului cincinal de amenzi la hectar. Nu l-aș fi abordat, însă m-a oprit o doamnă într-un autobuz rânced, puțind a transpirație nespălată de zile, a râgâială și-a copite umane cu noroi sub unghii. De fapt, cred că femeia nu pe mine m-a oprit, ci pe Cetățeanul Coman, ca să-l întrebe dacă mai poate să ducă întrebările către urechile turnului de fildeș, de unde scuipă semințe de intelectualitate jupânii cei noi ai orașului.

Fiindcă, femeia avea dreptate, cred, pe cetățeanul simplu nu-l interesează de-un sfanț nivelul euro al noxelor ce ies pe eșapamentul noilor autobuze RATC, cât îl interesează dacă, odată cu intrarea pe traseu a noilor mijloace de transport, va scăpa de golanii care urlă, scuipă, râgâie, se bășesc, mănâncă semințe, înjură, amenință cu bătaia și îmbrâncesc pe culoare și pe scările autobuzelor pe oricine încearcă să-i pună la punct. Nespălații și needucații necuprinși în fanfaronada cu sute de amenzi la hectar, (cu care se laudă slujbășimea locală) care umilesc sute de elevi și îi jefuiesc de mărunțișuri. Mulți dintre infractorii de autobuz sunt parte a programelor semnate de cel mai fildeșit reprezentant al urbei și trimiși în locația cu nume de aeroport, în locuiri moca, finanțate de cei pe care îi atacă, plătitorii de taxe și bilete.

Vor rezolva aceste probleme reale Isuzele cele noi ale aproape răposatei regii de transport, viitoare societate comercială virilă, RATC Constanța? Vom avea parte de un transport civilizat în cel mai propriu sens al cuvântului?

N-am știut ce să-i răspund doamnei.