CENTENARUL MARII UNIRI celebrat la sediul Organizației Maritime Internaționale (IMO)

În perioada 3 – 7 decembrie, delegația României a participat la cea de-a 100 a întâlnire a Comitetului de Siguranță Maritimă (MSC), desfășurată în cadrul Organizației Maritime Internaționale (IMO) din Londra, Marea Britanie.

În cadrul întâlnirii, în data de 6 decembrie, România a sărbătorit, alături de 500 de delegați din cele 174 de state membre IMO, Centenarul Marii Uniri – 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial și desăvârșirea statului național, unitar, modern.

Aniversarea Zilei Naționale este un prilej de promovare a imaginii României între națiunile maritime la nivel mondial. Cu această ocazie, în cadrul întâlnirii bilaterale care a avut loc între Secretarul General IMO, Kitack Lim și delegația României formată din domnul Ionel Minea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor și domnul Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO, s-a subliniat importanța faptului că țara noastră se află în topul primelor 10 ţări în ceea ce priveşte personalul navigant și furnizează cca 2.00 % din totalul personalului navigant şi aproximativ 3.00 % din totalul ofiţerilor brevetaţi.

Discursul , Ionel Minea, în plenul Comitetului de Siguranță Maritimă (MSC) a punctat rolul și potențialul pe care România le are ca furnizor de personal navigant: “România se află pe primul loc în Europa ca furnizor de ofițeri de marină pentru flota maritimă mondială, cu un număr de peste 35.000 de ofiţeri şi personal nebrevetat maritim şi peste 11.000 de ofiţeri şi personal nebrevetat pe ape interioare. România este un stat membru al Uniunii Europene, cu deschidere la Marea Neagră și la Cursul Dunării și deține cel mai mare port fluvio – maritim din estul Europei – Portul Constanța” a declarat Ionel Minea, secretar de stat din Ministerul Transporturilor.

“Este o onoare pentru delegația României să aducă în fața IMO o pagină din istoria și tradițiile românești. Spiritul acestui eveniment înseamnă 100 de ani de educație și evoluție” a declarat Ovidiu Cupșa, director general CERONAV.

Organizat de Ministerul Transporturilor, prin CERONAV, evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri a fost marcat de atmosfera de sărbătoare, de muzica și tradițiile populare românești.