Eforie Aqua Park: Siguranţa este pe primul loc!

Puritatea apei, supravegherea copiilor şi calitatea serviciilor sunt zilnic în atenţia angajaţilor Eforie Aqua Park. În aceste condiţii, turiştii îşi pot petrece vacanţa în maximă siguranţă.

Parcul acvatic poate garanta pentru calitatea apei. Apa din piscine şi tobogane este purificată în fiecare oră cu ajutorul unui sistem computerizat performant de filtrare, de calitate germană. Părinţii nu au de ce să îşi facă griji dacă micuţii refuza să iasă din bazine o zi întreagă. Pe lângă o apă curată, aceştia au parte şi de toată supravegherea necesară. Eforie Aqua Park ştie cât de importantă este siguranţa copiilor. Salvamarii sunt poziţionaţi lângă tobogane, atât la urcare, cât şi la coborâre, iar pe marginea piscinei există numeroşi salvamari ce supraveghează întreaga suprafaţă a bazinului. Părinţii se pot relaxa printre palmieri, la unul dintre cele şapte baruri tematice, alături de un cocktail cu specific exotic.

Printre dotările Eforie Aqua Park se numără nouă tobogane, un jacuzzi cu capacitate de peste 25 persoane, rodeo, loc de joacă fără apă, sute de şezlonguri şi baldachine. Turiștii și constănțenii care doresc să petreacă o zi de neuitat la parcul acvatic sunt așteptați în Eforie Nord, Aleea Belona nr. 16, între Plaja Belona, Hotelul Europa și Lacul Belona.