Eforie Aqua Park vă invită să petreceţi greceşte!

La Eforie Aqua Park nu este nevoie să vină weekendul pentru a petrece. Miercuri, 29 august 2018, sunteţi aşteptaţi la cel mai mare parc acvatic din sudul litoralului pentru a dansa alături de ansamblul Comunităţii Elene Elpis din Constantă, la “Petrecerea grecească”. Vă veţi bucura de muzică grecească, dansuri şi costume tradiţionale.

Parcul acvatic din Eforie Nord va rămâne deschis şi în luna septembrie, atât timp cât vremea va permite. Copiii se mai pot bucura de cele nouă tobogane, aqua zumba, tombole, spectacole cu magicieni, face painting, personaje din desene animate şi numeroase petreceri interactive alături de animatori.

Eforie Aqua Park este deschis zilnic, între orele 9.00 şi 18.00, şi este situat în Eforie Nord, aleea Belona nr. 16, între plaja Belona, hotelul Europa şi lacul Belona.