L-am putea ruga pe Patriarh să fie șef la autostrăzi?

Referendumul, care pune la bătaie o formulare din Constituție privind compoziția sexuală a familiei, nu este o manevră politică, așa cum zbiară unii – ăia cu procentele cât laba puricelui, nevolnicii, nu este nici o expresie a bigotismului sau pretinsei înapoieri societale a nației, așa cum scuipă semeț, din vârful buzelor țuguiate, intelectualii de serviciu din împărăția proștilor, Feisbulache. Este o demonstrație de forță a Bisericii Ortodoxe, care arată că poate și care atât. Modificarea din Constituție, previzibilă într-o țară eminamente creștin ortodoxă, conservatoare adică, pentru cei care nu înțeleg sensul exact al ortodoxiei, nu-i va folosi cu nimic Bisericii, în sensul practic al chestiunii, iar patriarhul știe asta. Însă patriarhul mai știe că e bine să-ți verifici mușchii din când în când și dovedește că știe să managerieze și un act civic, aducând a arătatul pisicii organizațiilor politice care pretind că sunt tradiționaliste, dar își scot degrabă pălăria în fața celei mai mici presiuni din partea comunității LGBT.

Îmi pare mie, așadar, că tema referendumului e doar un vârf galben-acneic pe obrazul unui An Centenar, când te-ai fi așteptat la un referendum privind, spre exemplu, reluarea politicii externe în Balcanii de Sud și de Vest pe care statul român a practicat-o în anii ante și interbelici și care a condus la o puternică emulație românească în acest colț de Europă, generatoare de școli românești peste tot unde românii balcanici trăiau sub presiunea diverselor majorități etnice. Poate chiar un plan un pic mai inteligent privind Basarabia decât nefericitele poduri de flori ofilite.

Sigur, tentația de a înjura Biserica Ortodoxă și pe mai marele ei este mare, dar eu mă gândesc că bine a zis cine a zis: la cum se respectă graficele de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, mai că l-aș ruga pe Patriarhul Daniel să fie manager la construcția de autostrăzi, școli și spitale…