MEDGIDIA: Expoziție inedită de artă fotografică și pictură în tuș

Primăria Municipiului Medgidia a fost gazda expoziției de artă fotografică și pictură în tuș intitulată „Creația primordială în mitologia chineză”.
Ineditul eveniment a fost organizat în colaborare cu Universitatea „Andrei Șaguna” Constanța, care a contribuit cu exponate aparținând Bibliotecii din Shanghai.
Expoziția a îndemnat iubitorii de artă să exploreze anotimpurile în accepțiunea culturii tradiționale chineze. Punctul culminant al evenimentului a fost reprezentat de un dans chinezesc interpretat de cursantele cercului de pictură din cadrul Casei de Cultură „Ioan N. Roman”, alături de îndrumătoarea lor, artistul plastic Adina Dogaru. Acestea au primit diplome de participare, în semn de apreciere pentru efortul depus în realizarea excepționalelor lucrări de pictură în tuș.
La vernisajul expoziției au fost prezente oficialități publice locale, rectorul Universității „Andrei Șaguna” Constanța, Adrian Cristian Papari, precum și pasionații de artă ai municipiului.