#smilestart: TUI TravelCenter, partener al futsalului românesc

Cea mai mare rețea de agenții de turism din țară, TUI TravelCenter, este, începând de astăzi, noul sponsor al Echipei Naționale de futsal și al Ligii 1 de futsal a României. Parteneriatul dintre TUI TravelCenter, parte a Grupului Eurolines România, şi Federația Română de Fotbal este valabil până la sfârşitul anului 2020 sub motto-ul #smilestart. De altfel, “#smilestart” este nu doar motto-ul acestui parteneriat, ci și invitația pe care TUI TravelCenter o adresează tuturor celor care vor să călătorească și să se mențină conectați cu pasiunile lor.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat: “Urez bun venit prietenilor de la TUI TravelCenter în familia fotbalului! Noul parteneriat pe care îl demarăm astăzi confirmă că Federația Română de Fotbal a devenit o instituție credibilă și cu o reputație solidă, care atrage parteneri prestigioși. Fotbalul va avea întotdeauna nevoie de investitori care susțin eforturile administrației de a dezvolta acest îndrăgit joc. Valoarea parteneriatului cu TUI TravelCenter este cu atât mai mare cu cât această companie s-a alăturat futsalului, o ramură a fotbalului foarte spectaculoasă, dar vitregită de atenția finanțatorilor. Liga 1 de Futsal a dat o echipă națională a României care a participat la turneul final al Campionatului European și este permanent în topul continental. Sper că drumul pe care îl va face futsalul de acum cu TUI TravelCenter să fie și mai de succes!”.

“Prin parteneriatul dintre TUI TravelCenter și Federația Română de Fotbal, semnat în acest an centenar, ne propunem să contribuim la creșterea performanțelor din sportul românesc de echipă, futsalul fiind un sport care se bucură de un interes din ce în ce mai mare, și să răspundem astfel cerințelor publicului nostru, care iubește sportul, viața sănătoasă și activitățile recreative. Sportul unește sufletele și aspirațiile către performanță, atât eforturile concurenților, cât și susținerea necondiționată a suporterilor, venind din atașament și din dorința de a avea cele mai bune rezultate. Motorul oricărei activități sportive este depășirea de sine, performanța, iar futsalul este unul dintre cele mai promițătoare sporturi de echipă, motiv pentru care TUI TravelCenter se bucură să îl susțină”, a declarat Dragoș Anastasiu, Director General TUI TravelCenter. “Sportul înseamnă disciplină, efort susținut și determinare, dar fotbalul aduce și acea doză de pasiune pe care suporterii români o caută și o recunosc într-o echipă unită. Toți cei implicați, inclusiv suporterii, au puterea de a contibui la creșterea acestui sport, iar TUI TravelCenter se consideră parte din echipă. Futsal este unul dintre cele mai promițătoare și dinamice sporturi și acesta este motivul pentru care într-un an aniversar ne implicăm să-l susținem în prezent și pentru viitor”, a mai adăugat Anastasiu.

Parteneriatul dintre TUI TravelCenter și FRF oferă pasionaților de sport nenumărate ocazii de a stabili noi conexiuni cu cea mai mare agenție de turism din țară. TUI TravelCenter dezvoltă permanent noi produse turistice menite să aducă sportul mai aproape de cei interesați de o viață activă, sănătoasă și plină de satisfacții.