Ștefan Mihu: În ultimii 20-25 de ani, numărul de creșe și grădinițe s-a diminuat în mod îngrijorător!

În ședința Senatului din 18.06.2018 senatorul PSD Constanța Ștefan Mihu a adresat o întrebare Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu și Ministrului Educației Naționale, Valentin Popa. Senatorul Mihu cere celor două ministere soluții pentru construcția de creșe și grădinițe care sa acopere deficitul de locuri existent în acest moment.

„În ultimii 20-25 de ani, numărul de creșe și grădinițe s-a diminuat în mod îngrijorător, în totală contradicție cu cererea crescândă în domeniu din partea populației, fapt cu repercursiuni grave în ceea ce privește scoaterea de pe piața muncii, adică blocarea spre mediul productiv, a unui segment important de populație feminină și, nu în ultimul rând, limitări inacceptabile în ceea ce privește dezvoltarea optimă și integrarea socială a tinerei generații. Desigur, o asemenea stare de lucruri a fost cauzată, în mare măsură si de inchiderea a numeroase întreprinderi, multe dintre creșe și grădinițe fiind localizate în ariile urbane și industriale.
Tot atât de adevărat este și faptul că, în ultimii ani, numărul de creșe și grădinițe a început să crească, făcându-și apariția, totodată, instituțiile private de profil. Cu toate acestea, potrivit statisticilor, în prezent, sub 10% din populația de vârstă preșcolară a României găsește un loc în creșele și grădinițele existente.
În context, se cuvine menționat că Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2017-2020, are ca obiectiv darea în folosință a unui număr relevant de așezăminte de acest tip, dotate cu personal corespunzător, alături de facilități legate de creșterea și îngrijirea copiilor, inclusiv prin acordarea de concedii parinților aparținători.
Față de cele de mai sus, vin și vă întreb, stimați domni miniștri, ce măsuri au în vedere ministerele dumneavoastră pentru încurajarea și construirea de creșe și grădinițe, precum și înzestrarea lor cu personal de specialitate, inclusiv prin facilitățile decurgând din accesarea fondurilor europene în domeniu!” a formulat senatorul Mihu întrebarea adresată celor doi miniștri responsabili din guvernul Dăncilă.