ANGHEL SALIGNY – EROUL DE OȚEL. 120 de ani de la preluarea conducerii Portului Constanța

Noi, dobrogenii, datorăm atât de mult lui Anghel Saligny, dar facem atât de puțin pentru a-i păstra moștenirea fabuloasă pe care ne-a lăsat-o…

Începând de astăzi, în cadrul unui proiect mai larg, ANGHEL SALIGNY – EROUL DE OȚEL, pe care Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare îl derulează cu sprijinul unei finanțări private din partea unei companii care, cel puțin deocamdată, dorește să-și păstreze anonimatul, în paginile blogului Constănțeanul vom publica diverse materiale cu privire la viața și activitatea acestui remarcabil patriot român, care și-a dedicat întreaga viață și forță de muncă absolut copleșitoare dezvoltării unei Românii strălucitoare.

ANGHEL SALIGNY – Eroul de Oțel. 120 de ani de la preluarea conducerii Portului Constanța

Inginer constructor, om de știință, inventator, cadru didactic universitar, președinte al Academiei Române, Anghel Saligny reprezintă personalitatea cea mai de seamă a științei și tehnicii românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
Cea mai importantă realizare a sa o reprezintă construirea podului de la Cernavodă (1890-1895), la acea vreme cel mai lung din Europa. Este considerat și azi unul din cele mai frumoase poduri metalice din lume.

În 1899 a luat conducerea portului Constanța, unde a construit magazii cu silozuri, bazine speciale, rezervoare, cheiuri, folosind pentru prima dată în țară piloți și radier din beton armat. Sub conducerea sa, transportul cu vase românești a luat o mare amploare, inginerul dovedindu-și competența în materie de lucrări hidraulice, ca și în căi ferate.

Născut la 2/14 mai 1854 în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente județul Galați), în familia învăţătorului Alfred Saligny, începe studiile primare la pensionul din Focşani a tatălui său, după care îşi desăvîrşeşte studiile în Germania, de unde se întoarce cu diploma de inginer constructor.

Remarcabilul inginer a avut în tot cursul vieții deviza ”munca fără preget și îndeplinirea continuă a datoriei.” Nu s-a mulțumit însă doar să-și facă datoria, ci a muncit cu responsabilitate, în mod inventiv, iar asta a făcut posibile marile sale înfăptuiri, marile servicii aduse țării. Oriunde a lucrat, a știut să creeze o amosferă de emulație, o râvnă la lucru, un devotament în serviciu și o solidaritate perfectă între colaboratori. Posesor al unei intuiții tehnice de excepție, bazată pe o structură intelectuală înnăscută și pe pasiunea pentru meserie, pus în fața unei probleme tehnice Saligny întrevedea imediat, aproape din primul moment, care era soluția cea mai bună.

Suplețea spiritului a fost o altă caracteristică a sa, calitate pe care a păstrat-o intactă până la o vârstă înaintată. În nicio convorbire sau studiu nu s-a împiedicat de idei preconcepute, de convingeri deja formate, ci era gata să discute părerile exprimate chiar și de cei mai modești reprezentanți ai științei tehnice.

Întotdeauna a demonstrat o judecată dreaptă, sigură, în stabilirea unei soluții tehnice. Saligny nu se baza numai pe rezultatul calculelor foarte riguroase, acorda aceeași atenție și împrejurărilor în care urma să realizeze și să lucreze soluția respectivă, calității și conștiinciozității executanților, perfecțiunii mașinilor care fabricau elementele constructive. Era îndrăzneț în concepție și precaut în execuții și, fiind dotat cu o inteligență clarvăzătoare, reușea să cuprindă toți factorii care intervin în proiectarea și executarea unei mari lucrări.

Însușirile sufletești ale omului de știință și ale profesionistului erau însoțite de calitatea de conducător de oameni, care îngloba celelalte însușiri. A dat dovadă de un tact desăvârșit, de cunoaștere a oamenilor în toate acțiunile sale. Psiholog înnăscut, el identifica de la primele acțiuni și de la primele cuvinte care sunt calitățile și deficiențele omului cu care trebuia să lucreze și intuia cum și până la ce limită îl putea întrebuința într-o lucrare. A fost dotat cu darul de a ști să îi stimuleze, să-i povățuiască, să le câștige devotamentul și să le insufle entuziasmul necesar pentru înfăptuirea concepțiilor lui.

Saligny a avut o oarecare dificultate în a se exprima în public. Conștient de această dificultate, evita, de regulă, situațiile care l-ar fi obligat la discuții publice. Această dificultate i-a făcut pe unii contemporani să îl aprecieze ca pe un om modest, timid chiar. În realitate, niciun om de merit, conștient de valoarea lui, nu poate fi modest în sensul de a-și subestima propriile merite, iar Saligny era conștient de valoarea sa. Obligat de marile răspunderi pe care și le-a asumat, a trăit retras, fără preocupări lăturalnice și fără distracții.

Ca om superior, Saligny nu căuta să se pună în evidență prin sine, ci prin recunoașterea meritelor sale de către alții. A avut bârfitori, a avut dușmani, dar nu s-a ocupat niciodată de aceștia. Era de principiul lui Descartes, că atunci când ești atacat trebuie să te ridici cât mai sus, pentru ca atacurile să nu te poată atinge.

Saligny moare la 17 august 1925 la București, în vârstă de 71 ani, în urma unei boli grave de inimă, care l-a chinuit vreme de 5 ani. Este înmormântat în cimitirul Sf. Vineri, iar alături de el este înmormântată soția sa, Luiza. A avut un băiat, Mihai, și două fete.

Sursa: Inventică si economie nr. 8/2004