Autobuzele CT Bus dezinfectate periodic pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic

Societatea de transport public din Constanța a anunțat desfășurarea de măsuri de siguranță suplimentare în mijloacele de transport în comun CT BUS, pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic de tip A.

Autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concetrat de suprafață, pentru uz uman și veterinar, cu spectru larg de aplicare ce curăță și dezinfectează într-o singură etapă. Substanța se aplică prin pulverizare și are efect bactericid, fungicid și virucid. După ce dezinfectantul a fost aplicat, ușile mijlocului de transport în comun se închid aproximativ jumătate de oră, timp în care substanța acționează asupra tuturor suprafețelor.

”Toate autobuzele noastre sunt curățate astfel încât să nu devină un focar. Fac apel în primul rând la părinții și bunicii copiilor de școală pentru că acolo comunitatea fiind restrânsă, virusul se propagă mai repede, să crească igiena în perioada aceasta, în special cei care folosesc mijloacele de transport în comun“ a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

În ultimele luni, peste 200 de persoane din Tulcea și Constanța au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Boli Infecțioase cu diagnosticul de hepatita A.