Campanie de conștientizare a nevoii de sânge în Constanța

„Dă viață din viață ta! Donează sânge!” este numele unei campanii de conștientizare inițiată de Primăria Municipiului Constanța în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. „Să dăruim din sângele nostru semenilor noștri, cum Hristos a dăruit sângele său pentru mântuirea noastră”, este mesajul Înalt Prea Sfinței Sale, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, acum în preajma sărbătorilor de Paște.

La fiecare trei secunde, unul dintre noi este în pericol și are nevoie să primească sânge așa că este momentul să fim conștienți asupra importanței acestui gest pe care fiecare îl putem face măcar o dată de an. Din păcate însă, statisticile arată că sub 2% dintre români donează, asta în timp ce media europeană este de 6%.

Nevoia de sânge există în fiecare zi, iar printr-o simplă donare pot fi salvate trei vieți.

Haideți să fim solidari. Nu doare, nu ne slăbește, ba din contră, studiile arată că cei care donează cu regularitate prezintă un risc redus de a dezvolta boli grave. Sângele este împrospătat, iar imunitatea organismului crește.