Consiliul Județean Constanța: PNL acționează imprudent

Conducerea Consiliului Județean Constanța consideră că Partidului Național Liberal, prin susținerea proiectului ce vizează introducerea subvenției de transport pentru elevi în formula propusă de Asociația Elevilor din Constanța, acționeaza imprudent.

Potrivit conducerii Consiliului Județean Constanța, asocierea dintre formațiunea politică și organizația non-guvernamentală este evidentă, fapt ce demonstrează că mișcările de protest organizate în fața instituției publice în urmă cu o săptămână, nu au fost spontane și au avut caracter politic. Consiliul Județean Constanța face precizarea că în prezent există un proces în instanță privind introducerea acestei facilități, motiv pentru care o decizie în acest sens nu poate fi adoptată, în termeni legali. Speța se regăsește la Tribunalul Constanța, Secția Contencios Administrativ, numarul de dosar fiind 5125/118/2018. Potrivit conducerii Consiliului Județean Constanța, autoritățile publice sunt obligate să respecte legislația în vigoare.

“Este inimaginabil ca o formațiune politică cu o reprezentare atât de numeroasă în cadrul Consiliului Județean Constanța se implică în astfel de inițiative imprudente. Consilierii județeni ai acestui partid nu numai că nu cunosc activitatea instituției pe care o reprezintă, dar nici nu cunosc legislația țării. NU vom încălca legea, chiar dacă la nivelul opiniei publice am putea să pierdem din simpatie. Partidul Național Liberal ar putea să găsească o strategie mult mai coerentă și chiar realizabilă, dacă scopul lor este strict electoral. Partidul Național Liberal trebuie să înțeleagă că noi conștientizăm perfect faptul că această subvenție în masura în care va întruni toate elementele legale, se va adresa tuturor copiilor din județ, indiferent de simpatiile politice ale părinților”, declară conducerea Consiliului Județean Constanța.

„Conducerea Consiliului Județean Constanța a demonstrat transparență și a organizat mai multe sesiuni de lucru privind soluționarea acestei situații. La întâlniri au participat atât reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța, Inspectoratului Școlar Județean precum și cei ai Asociației Elevilor din Constanta. Ca urmare a acestor întâlniri, s-a decis ca Asociația Elevilor din Constanța să prezinte o situație clară privind numărul de elevi care ar beneficia de o posibilă subvenție. În plus, există obligativitatea de a respecta termenele prevăzute în Legea 328/2018, pentru începerea procedurii de atribuire a contractului de delegare de gestiune operatorilor de transport” se precizează în comunicatul transmis presei.