CONSTANȚA: 5 februarie 1989-5 februarie 2019 „TEATRUL RĂMÎNE CEL MAI APROPIAT SUFLETULUI MEU”

-Lică Gherghilescu, sînteți unul dintre reprezentanții tinerei generații de actori care s-a impus în fața publicului încă de la la debutul pe scena Teatrului dramatic Constanța, cînd vi s-a încredințat rolul titular Ion, din „Acești îngeri triști” de D. R. Popescu. Un examen foarte bine cotat și de critica de specialitate la Festivalul de teatru contemporan – Brașov 1986 fiind încununat cu premiul de debut, pentru ca la Festivalul național „Cîntarea României”, împreuna cu colega Nina Udrescu, să obțineți premiul III la interpretare. Experiența dobândită în institut a fost, se pare, de bun augur în începutul carierei dv. la Constanța.

Un redebut, dacă se poate numi așa, în fața publicului constănțean, întrucât, student fiind în anul întâi, jucam pe scena Teatrului de păpuși în spectacolul „Inimă rece”, dramatizare de Victoria Gavrilescu după Hauff. Tot în perioada studenției, dar la București, am fost Holden din „De veghe în lanul de secară”, Brînzovenescu din ”O scrisoare pierdută”, Pentagon din „Capul de rățoi”, Patriciu Grigorescu din „Anchetă asupra unui tânăr care nu a facut nimic”. Cu acesta din urmă spectacol, la absolvirea L.A.T.C., clasa profesor Dem Rădulescu, am întreprins un turneu pe litoral, examenul de diplomă fiind susținut în fața publicului de acasă.

Cele mai recente apariții ale dv. au fost în film, Guliță din „Chirița în Iași” și, în teatru, unul din cei patru funcționari din spectacolul „Trăsura la scară”. De când datează legătura dv. cu filmul și care considerați că este rolul  acestuia  în cariera dv. artistică?

-Timid, încă din institut, în filmele de scurt metraj ale colegilor de la regie, primul film de lung metraj în care am apărut fiind „Pași în doi” de Dan Pița. Au urmat, tot în aceiași perioadă „Salutări de la Agigea” și „Furtună în Pacific”. De la absolvirea institutului am jucat numai în filme muzicale, cele două Chirițe și „Zâmbet de soare” în regia Elisabetei Bostan. Ce pot să vă spun cu certitudine este faptul că teatrul este cel mai apropiat sufletului meu, posibilitățile de exprimare scenică avînd un registru mult mai larg.

– Proiecte de viitor?

-Multe, dar înainte de toate, dorința de a munci bine, convingător, ca orice constănțean care își iubește meseria  și care dorește din toată inima să contribuie la prestigiu unui teatru cu un colectiv închegat, cu frumoase ambiții.

-Vă dorim mult succes!

Sursă: Dobrogea Nouă, 5 februarie 1989