CONSTANȚA: Înstrăinarea mijloacelor de transport fără certificat de atestare fiscală

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța readuce în atenția contribuabililor că înstrăinarea mijloacelor de transport se realizează fără certificat de atestare fiscală în cazul în care la transferul dreptului de proprietate este utilizat formularul tipizat „Contract de înstrăinare/dobândire a unui mijloc de transport”, model 2016–ITL 054.

Astfel, prin completarea de către SPIT a rubricii B din cadrul formularului menționat, se atestă achitarea sumelor datorate bugetului local, obligativitate reglementată de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce era confirmat prin certificatul de atestare fiscală.

Formularul mai sus amintit poate fi descărcat de pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea „Persoane fizice – Documente declarare” sau se distribuie gratuit în orice agenție fiscală SPIT.