Domnu Guvernator, mor caii de sete pe Letea…

Cuvânt înainte Acum vreo 2-3 zile, prin Deltă fiind, fără să știe cu cine stă de vorbă, un barcagiu mi se confesa: Mor, domle, caii de sete. S-au uscat bălțile și mor caii. Dac-am avea și noi un guvernator ca lumea… Am tot anunțat la Rezervație că e cald tare, mai cald decât altădată și că trebuie să se sape după apă, altfel ne mor caii de sete, dar…

Am auzit de pe cealaltă parte a globului aplauzele furtunoase ale unor inși care cred că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior odată cu numirea lui Cătălin Țibuleac în postul complicat de Guvernator al Deltei. În sensul propriului portofel, normal, doar nu credeți c-ar fi Martirii de la Niculițel. Eu sper, râzând ca un dobitoc vesel, să și-o fure cu tot cu aplauze, iar Cătălin Țibuleac să se dovedească ceea ce barcagiul meu își închipuie, un guvernator care ascultă plânsetul Deltei, nu cântecul lebădos al Bucureștiului și-al unei sume de porfofele pasionate de obezitate.

L-am cunoscut pe Țibuleac. Nu destul, fiindcă timpul ne este cel mai mare dușman. L-am cunoscut promovând Delta prin toate mijloacele posibile, deși a avut la dispoziție un buget care cred că i-a fi ajuns de-un covrig și-o jumătate de iaurt expirat. Un ins pozitiv, care a făcut cu 5 lei și o basculantă de muncă ce n-a fost în stare primăria din orașul meu (Constanța) cu o basculantă de buget: să coalizeze o sumă de scribălăi și purtători de microfoane să iubească Delta cu sinceritate, să mănânce pește ciorbit/saramurit/prăjit cu determinarea unor cormorani morți de foame și să colinde bălțile în căutare de știri suculente împinși de un resort mai abitir de cel al Sfintei Știuci, având un singur scop: promovarea Deltei Dunării.

N-am habar dacă Țibuleac va reuși mult mai mult decât a reușit șirul de guvernatori dinaintea domniei sale, dar, din moment ce asociația pe care a condus-o, una cu numele mai lung decât gâtul lebedei – Asociația de Management a Destinației Turistice Delta Dunării (!), a depășit cu 70% planul de turiști la hectarul de pelicani, atunci există o speranță.

Ca să n-o lungim, trag speranță că, anul ăsta canicular, caii de la Letea nu vor muri de sete… Ceea ce ar fi, deja, primul semn că avem, în sfârșit, un guvernator bun.