Farul nu se construiește cu bani, se construiește cu suflet…

Am mai spus că nu prea mă mai simt motivat să asist la ședințele sau conferințele de presă ale autorităților locale, de când mi-a fost destul de clar că au reușit să împlinească profeția lui Nicu ăla micu, zis Ficat de oțel, care a opinat doct că peceriștii de tip nou (pesediști, peneliști și alți iști) nu vor fi capabili să văruiască ce-a construit ta-su. Nicului nu i-a trecut prin cap, însă, că ăștia micii sunt suficient de pricepuți încât să dărâme ce-a construit tătâne-su, nu doar că nu sunt capabili să pună mâna pe bidinea.

Mi-a ajuns pe la urechi, însă, vestea că cele două pixuri oficiale principale ale județului, Horia Țuțuianu (căpitan de județ) și Decebal Făgădău (primar de municipiu martir), și-au dat mâna peste contabilitățile patriei și au consimțit să marce gologanii publici necesari pentru funcționarea și propășirea clubului de fotbal FC Farul Constanța, club aproape mort de foame și, zice lumea, cu datorii în toate direcțiile, care scrise, care nescrise. Curiozitatea a fost mare, mi-am zis că merită să pierd două ore din viață ca să asist la minune.

Concluzia mea, la finalul timpului aproape pierdut, este că acești oameni n-au înțeles cu ce vor să se ocupe. Am asistat la discursuri despre bani și iar bani, despre un stadion vechi, al cărui nume n-au fost în stare să-l nimerească în teancurile de documente pe care le-au plimbat prin capitală, dar, altfel, o să-l repare de-o să iasă un Wembley mai mic, probabil… Am asistat amuzat la expunerea unui proiect al unor mici pușcării aducând vag a terenuri de miuță, că fotbal nu poți să zici oricât te-ai strădui. Să-i fi inspirat actuala starea a lui Radu Mazăre pe moștenitorii săi? :)))) Mama Omida ne-ar putea spune. Printre altele, pușcăriuțele sunt viitorul propagandei pro Farul, au și panouri speciale pentru sponsori și pot fi mutate prin toate cartierele. Pușcării fotbalistice ambulante, asta chiar că nu-mi dăduse prin capul meu plin de idei. Genial plan, n-am ce zice. Lăsând gluma deoparte, dincolo de seria de sfornăieli administrative, am reținut o prezentare pe repede înainte a unui plan de atragere a banilor privați în curtea FC Farul. Primul plan cu aer profesionist pe care îl văd, după un șir de tâmpenii monumentale debitate de specialiști în metoda Maradona și o serie de cerșetorii cu spinarea plecată pe la ușile marilor bogați ai Constanței. O abordare asemănătoare, am mai văzut, totuși, cândva. La FC Național, fie-i țărâna ușoară, unde se discuta mereu despre bani, despre sponsori, despre ce stadion semeț are la crampoane și arareori despre locul unde își ține sufletul. Fiindcă, la o echipă sunt importanți banii, dar nu sunt cei mai importanți. Pe primul loc este sufletul ei, ori despre asta nu prea s-a vorbit decât după ce mandea a cutezat trei întrebări, câte una pentru fiecare personaj cu decizie de la prezidiul „salvatorilor”…

Pe Ciprian Marica îl iert, că-i fotbalist, nu filozof și nici politician. Când să vorbească despre legătura dintre comunitate și FC Farul, președintele beșicarilor profesioniști a dat-o-n consumul de bere și numărul orelor pe parcursul cărora se desfășoară în arealul stadioanelor. Ai n-ai mingea, tragi la poartă…

Dar, pe ceilalți, pe cnejii locali nu poci pentru că…

FC Farul n-a fost niciodată o echipă strălucită în rezultate, nu are titluri de campioană aglomerate în vitrină, n-a rupt gura târgului în competițiile continentale sau internaționale, dar a fost mereu CAMPIOANA UNEI IMENSE IUBIRI. FC Farul a avut rădăcinile adânc înfipte în comunitate, a fost mândria tuturor machidonilor bătrâni din jurul stadionului, care veneau la stadion cu 3-4 ore înainte de meciul echipei mari, cu tablele la subraț și coifurile din Dobrogea Nouă pe cap, contra soarelui torid al verilor, ca să-i vadă pe fițiori și pe ăilalți de pe strada unde locuiau. FC Farul a fost atât de iubită în cât grupuri organizate de moldoveni proaspăt naturalizați în Poarta 6 și Km 4-5 urlau cât îi ținea gura spre câte un adversar prăbușit pe gazon vestita zicere de la Constanța: Scoală-te, scoală-te, moldoveanule! De parcă ei erau constănțeni din străbuni, dar, na, așa e dragostea, te orbește de nu te vezi…

FC Farul a fost mereu visul piticilor, juniorilor, republicanilor și speranțelor care jucau în deschiderea echipei mari. Mândria zecilor de mii de copii și tineri care au alergat pe gazonul stadionului mare s-a întregit cu mândria părinților lor, a bunicilor lor, a prietenilor lor, a vecinilor de bloc și de cartier (la noi, în echipa blocului avem pe cineva de la Farul, bă, v-am spart!), a colegilor de clasă, de muncă, a iubitelor, a microbiștilor din toate categoriile. FC Farul, aidoma celebrului Arbore al Vieții din Avatar, a fost o conștiință uriașă, clădită în decenii, ale cărei rădăcini au fost retezate de o mână de netrebnici impotenți.

Când voi auzi de un plan clar, detaliat și inteligent care să prevadă reconstrucția acestei conștiințe, a acestei extraordinare legături între Comunitate și Templul Stadionului dimpreună cu zeii săi mari și mici, voi crede că se dorește renașterea FC Farul Constanța.

Până atunci, după milioanele de euro cheltuite pe o echipă de handbal care se va închide în clipa următoare celei în care nu va mai primi bănetul public, nu văd decât alte milioane de euro care se pregătesc să… nimic…