La Medgidia… Capra șoferului, bazinul și tomograful

Dacă ar fi să caute vreun înțelept un caz în care cineva a reușit să-și ardă singur un cap în gură, l-aș lua mintenaș de mână și l-aș duce la Medgidia, locul ales de pe pământ unde mi-a fost dat să văd un politician social-democrat zbierând din toate puterile, roșu la față… spre grena, cumva în pragul atacului cerebral, despre dorința domniei sale de a MICȘORA salariul unui șofer. Că-i prea mare! M-aș fi așteptat să bată cu pumnii în masă și să ceară mărirea salariilor tuturor șoferilor din Primăria Medgidia și instituțiile satelit ale acesteia. Dar, nu! Domnul profesor, căci profesor este monumentul nostru de social-democrație, era la granița appoplexiei din pricină că salariul unui șofer de la clubul sportiv al localității, finanțat din bugetul public, ar fi putut fi mai mare decât al său! Concluzia firească furnizată de doctrina social-democrată cuprinsă în portofoliul doctrinar al domnului profesor a fost: Să fie mai mic! Cu alte cuvinte, Să moară capra șoferului, fi-i-ar mă-sa a dracului!, că-l face pe dom profesor de rușine cu salariul lui! Prin sală erau suficient de mulți ziariști capabili să-l întrebe pe social-democratul nostru ce salarii au șoferii de la câteva instituții ale statului, achitate din bani la fel publici, conduse de directori cu patalamale de partid roșii și trei trandafiri în frunte. Tuturor ne-a fost teamă, cred, să nu-i crape ceva-n cap omului nostru la auzul celorlalte sume, pe lângă care remunerația bietului șofer pus la zid e un răhățel cu moț.

Fiindcă nu erau, totuși, suficient de multe oiștile pe care ceata lui Irimia cel roșu le-a băgat în gard la Medgidia, printr-o bălmăjeală demnă de Cascadorii Râsului – deși rezultatul ne îndrumă spre Cascadorii Plânsului – domnii și doamnele cu drept de vot în Înaltul Consiliu Municipal al Medgidiei au trântit repetat un proiect de hotărâre privind taxele și impozitele propus de primar – ca să-i arate lui cine-s Jupânii din oraș, cum ar veni – până când le-a trimis Ministerul de Finanțe, printre hohote de râs cred, un atestat de nătângeală plus concluzia faptelor lor: taxele se măresc spre dublare deoarece s-au jucat de-a politica atunci când trebuiau să facă administrație. Liberalii, mai duși pe la școli și biserici, s-au mirosit din timp de belea și i-au lăsat, din nou, ghiciți pe cine?, pe colegii trandafirii să-și prindă degetele în ușa impozitelor mărite de-a-n-proastelea. Impozite și taxe pe care le vor plăti cetățenii simpli, normal, că doar nu vă închipuiți că i-ar afecta pe domnii și doamnele cu drept de vot în Înaltul Consiliu.

Ca să le ia piuitul complet, dacă tot crește bugetul municipiului, primarul Vrabie s-a gândit să facă un sondaj pe Facebook, cerând cetățenilor să aleagă pe ce să fie cheltuiți banii jupuiți în plus de pe spinarea lor de joaca de-a politica a onorabililor consilieri: reabilitarea bazinului olimpic de înot sau tomograf, RMN și alte acareturi salvatoare de vieți la Spital? Eu cred că, indiferent de rezultatul sondajului, Vrabie le va face pe amândouă, măcar numai ca să le dea un bobârnac peste nas guguștiucilor.

Una peste alta, citind fabula în ritm de proză de mai sus, unul ca mine, suficient de experimentat în campanii electorale, se întreabă ce resort sinucigaș s-a declanșat în comportamentul social-democraților din Medgidia, care se străduiesc să dispară din Consiliul Local, întinzând covorul roșu în fața lui primarului Vrabie și instruind fanfara să cânte și-un Omul bun și Pomul copt spre bucuria colegilor liberali, fix în anii în care Guvernul PSD – ALDE reușește să facă performanță economică.
La urma urmei, pe Titanic orchestra cânta…