Marxistul de presă: Priviți, eu Fut!

Cu tricoul lăbărțat și atârnând peste pantaloni, model #rezist mai vechi și preades spălat, marxistul cu microfon de la Pentru TV, mișca nerăbdător dintr-un picior. Nu-l interesa nici o iotă din ce se vorbea, se citea pe fața lui cum își repeta în minte întrebările, întocmai că idiotul din reclama cu micii de la nu-ș ce rețea de hypermarketuri, pe care, totuși, îl întrerupe cineva.

Aveți aeroportul, poarta de intrare a Litoralului, de ce nu aduceți turiști? a lătrat scurt, marxistul de presă către Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, cu o undă de satisfacție pe moacă, de parcă tocmai ar fi descoperit un sistem planetar binar favorabil vieții la o zi lumină distanță de casa mă-sii, în timp ce mișcarea spasmodică din genunchi se accentua. După care i-a întrerupt răspunsul de trei-patru ori, bolborosind diverse nimicuri, doar ca să arate că El, Marxistul de presă, Fute!, e militant, el pune întrebările poporului și se luptă cu președinți, cu miniștri, cu politicienii. Ca să-i fie greu publicului să înțeleagă că marxistul de presă a pus o întrebare de rahat, inutilă, al cărei răspuns îl găsea și singur dacă s-ar fi documentat, așa cum îți cere, în general, această meserie.

Pe Marxistul de presă, însă, nu-l interesează răspunsurile, fiindcă la marxistul de presă nu este important ce răspunde un om, e importantă părerea lui și ordinul șefului ierarhic – producător, redactor șef, finanțator, etc la fel cum la Tribunalele Poporului din vremea bolșevicilor nu era important ce răspundeau acuzații, era important ce întrebări lătrau bolșevicii. Ăia împușcau și băgau la pușcărie nevinovați, marxiștii de presă de azi se pișă în pantaloni de frică dacă a clănțănit un închizător de armă lângă ei și se refugiază în coafoare, unde se epilează spasmodic visând să treacă de la întrebări lătrate la întrebări împușcate.

Marxistul de presă, mai ales ăla televizat, e încântat de el însuși, ați observat? El latră întrebări către invitați sau eter, el acuză și tot el dă verdicte, e procuror și judecător, e buricul Universului, iar dacă cineva – altcineva decât șeful sau binefăcătorul său financiar, se gândește să-i răspundă la vreo întrebare, îl întrerupe de nenumărate ori, râde isteric, dă ochii peste cap, bate în masă, cere apă urlând spre o regie îndepărtată. Dacă nu ar fi sancționabil, marxistul de presă ar râgâi și-ar proclama și-un Muie, Mă, fraiere!

Pe vremuri, golanii din cartier aveau tactică de a te descuraja să spui ceea ce trebuie spus, repetând la finalul fiecărei propoziții pe care o spuneai expresia: Sugi pula! și râzând ca o turmă de idioți. Mi se pare că nu suntem departe de această potențial nouă doctrină politică și de presă…