Musiu Verjil Le Futeur d’Autist servește presă doar pe-alese

Cetățeni și cetățene, am aflat că s-a lansat la apă electorală amiralul dreptei locale, poate chiar un viitor strălucit reprezentant al extremei drepte cu parfum goebelscian, din moment ce îi put autiștii și ar vrea, înțeleg, să ne scape de ei, să rămânem sub soare numai noi, Arienii Cetății. Musiu Verjil nu-și mai încape în uniformă de mândrie pentru faptele sale și a simțit nevoia ca, la această lansare de seară – e, nu, nu fiți răi, nu chiar noaptea ca hoții! – să fie prezenți doar jurnaliștii care ori l-au tolerat ori l-au mângâiat pe cap de-a lungul vremii. Pe persoană fizică (privată) nu văd nici o problemă în această chestiune, fiindcă trăim, încă, într-o societate unde avem dreptul la opinii și afinități diverse, ba chiar mai mult, și contrare. Pe persoană publică, însă, adică una care se vrea cârmuitorul tuturor diverșilor din oraș, inclusiv ăia cu spume la pix (gură), musiu Verjil greșește, fiindcă așa e regula, dacă vrei să fii primar, trebuie să accepți din start că te vei expune și Cetățeanului Coman, de exemplu, care nu te înghite nici cu 5 kile de limete și va măcăni la geamul tău administrativ.

Totuși, de ce n-ar putea fi înghițit musiu Verjil? Există motive? Există, părerea mea.

Fiindcă a permis, cu bună știință, cea mai mizerabilă campanie desfășurată împotriva contracandidatului său politic. Asta spune ceva despre caracterul domnului Verjil. Proaspăta zicere despre autiști confirmă josniciile vărsate de oamenii săi de campanie acum patru ani.

Fiindcă în momentul în care a candidat la Primăria Constanța, în 2016, spunea cetățenilor municipiului că indiferent de rezultatul alegerilor va rămâne pe baricade și va lupta pentru oraș, dar în timpul ăsta își negociase locul 1 pe lista de candidați PNL Constanța la Senat. Informația am expus-o și atunci publicului, a fost, bineînțeles negată vehement, dar, ulterior, s-a dovedit cât se poate de adevărată. Asta cred că spune încă ceva despre caracterul domnului Verjil.

Fiindcă musiu Verjil se laudă cu strașnice fapte de arme în fruntea asociației Constanța Altfel, care au dat peste nas administrației Făgădău. Faptele sunt reale, dar autorul lor este altcineva și nu musiu Verjil, care, părerea mea, nu știe nici astăzi suficientă administrație cât să poată fi un bun primar. Legislație, nici atât. Doar se împăunează cu faptele unei doamne foarte pricepute, o adevărată Cobră a jutiției. Cred că o astfel de situație spune mult mai multe despre caracterul domnului Verjil.

Cred că ne-ar mai putea lămuri musiu Verjil cum s-a poziționat și cum a votat propunerea liberală de acum vreo doi ani, când s-a cerut interzicerea cumulării pensiei cu salariul sau, mai pe înțelesul publicului, cu indemnizația de senator. Nu știu de ce am impresia că aproape coincide cu divorțul domniei sale de formațiunea politică pe spinarea căreia a ajuns demnitar al Statului Român. Oare mă înșel eu?… sau aceasta ar mai putea adăuga câte ceva despre caracterul domnului Verjil?

Musiu Verjil a ales cu cine să-și anunțe candidatura la primăria Constanța. Independent. Independentul lui Dan Voiculescu Varanul, aș adăuga eu, după frecvența cu care este prezent în emisiunile lui Radu Tudor – Antena 3, o altă aproape propunere a PNL Constanța pentru Primărie, care a refuzat să candideze împotriva fostului său coleg, ghici ghicitoarea mea cine…