Poveștile Mării Negre îți mulțumesc, Cristian Bărhălescu!

Am participat, cu o zi în urmă, la o lansare de carte audio, care adăpostește, în corpul ei dintr-un aliaj metalic necunoscut mie, lectura a cincisprezece din Poveștile Mării Negre, istoriile pământului dintre Dunăre și Mare prinzând viață cu ajutorul a două dintre vocile cele mai bune ale teatrului constănțean, Dan Cojocaru și Mirela Pană. Am asistat, printre cele obișnuite la un astfel de eveniment cultural, și la un scurt autolaudatio în ceea ce privește munca la producerea acestei cărți audio și asta mi-a stârnit un zâmbet și o rememorare a vremurilor.

Poveștile Mării Negre nu au beneficiat de nici un leu public. Nici unul. Nici unul din membrii săi nu a fost sprijinit, vreme de ani, de vreo instituție publică. A fost și este, în continuare, un proiect privat 100%.

Poveștile Mării Negre s-au născut într-o pivniță, așa cum poveștile americane de succes ne sunt prezentate în chinurile facerii într-un garaj, într-o magazie, într-o mansardă. Da, s-au născut într-o pivniță din centrul Constanței, când Cristian Cealera și subsemnatul, printre rotocoale de fum de țigară, am stabilit că ne vom pune pe treabă, sub umbrela Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare, organismul non-profit pe care îl conduc.

Poveștile Mării Negre este modelul de succes al unui proiect în care fiecare își vede de treaba lui, conștient de importanța rolului pe care îl joacă. Cristian Cealera a fost cărturarul, eu am asumat rolul managerului, iar prietenul nostru, Cristian Bărhălescu a fost Mecena.

Poveștile Mării Negre au voit, la început, să fie o revistă de popularizare a istoriei, dar a fost mai eficient să fie un website. Apoi, când au ajuns să capete un corp de hârtie, tot nu au fost o revistă, fiindcă au ajuns să fie o carte. Apoi, două cărți. Apoi, trei cărți. Se pregătesc să fie patru cărți. Doamne ajută! La apariția primelor două cărți a pus umărul și Mihai Răzvan Rotaru, prietenul nostru ziarist, cu discreția care l-a caracterizat mereu.

Poveștile Mării Negre au schimbat fața presei locale și au cultivat gustul publicului pentru istorii și legende și, nu puțin lucru, pentru istorie, mai ales cea locală, unul din obiectivele atinse ale proiectului. Dacă astăzi publicațiile online abundă în povești despre Dobrogea, aceasta se datorează impulsului pe care Poveștile Mării Negre l-au transmis oamenilor din redacții și publicului.

Poveștile Mării Negre sunt, astăzi, un proiect care inspiră noi abordări culturale, care produce noi dezvoltări ale comunicării trecutului către toate generațiile.

În tot acest timp, discret, fofilându-se mereu de la evenimentele publice dedicate Poveștilor Mării Negre, ascunzându-se în fundul sălii atunci când nu putea scăpa de rugămințile noastre, cel care a oferit stabilitatea necesară scriitorului Cristian Cealera, care a suportat financiar detaliile foarte neculturale, dar vitale în ceea ce privește traiul de zi cu zi al unui om care trebuie să își canalizeze energiile într-o direcție stabilită, a fost Cristian Bărhălescu. Din banii lui, fără să pretindă, vreodată ceva, fără să se bage în poză, fără să încerce să tragă vreun folos personal, fără să se umfle în pene prin mai știu eu ce spații publice.

Poveștile Mării Negre nu ar fi fost posibile așa cum le vedem astăzi, bază pentru proiecte ale instituțiilor culturale de stat, inspirație pentru proiecte derulate de ong-uri, dar finanțate tot din bani publici, fără Cristian Bărhălescu și mecenatul său.

Poveștile Mării Negre îți mulțumesc, Cristian Bărhălescu!