S-a întâmplat într-o zi de 18 august

* Acum 339 de ani (1680) a fost organizată, din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea, compania pariziană de teatru „Comedia Franceză” („Comédie-Française” sau „Théâtre-Française”), astăzi Teatrul Naţional al Franţei şi unul dintre cele mai prestigioase teatre europene, subvenţionat de stat, în care se joacă un repertoriu clasic

* Se împlinesc 175 de ani (1844) de la constituirea „Roatei de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiinţat avea o structură militară şi era împărţit în şase grupe, cu un efectiv de 7 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 256 soldaţi. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureştilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi şi 50 lopeţi de lemn

* În urmă cu 142 de ani (1877) apărea, la Sibiu, revista „Albina Carpaţilor”, al cărei titlu iniţial a fost „Albina Daciei”, cu subtitlul „Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară”, avându-i ca redactori pe Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu şi Visarion Roman, care era editor şi redactor. În perioada 18 august 1877 – 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 – 30 septembrie 1880). Fiind o revistă cu profil enciclopedic, „Albina Carpaţilor” a publicat fragmente de romane, nuvele şi alte naraţiuni, datini, credinţe şi moravuri, articole istorice, descrieri de călătorii, biografii, articole de igienă, poezii, recenzii şi studii, articole de ştiinţe naturale, industrie, arhitectură şi sculptură, bibliografii. Fiecare număr conţinea ilustraţii

* Acum 99 de ani (1920) a fost ratificat al 19-lea amendament al Constituţiei SUA care garanta dreptul la vot al femeilor, intrat în vigoare la data de 26 august 1920

* Cu 81 de ani în urmă (1938) se semna, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului român

* Se împlinesc 70 de ani (1949) de la adoptarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională. Ziua Naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România

* Se împlinesc 70 de ani de la întemeierea Agenţiei Germane de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg

* Într-o zi de 18 august, acum 70 de ani (1949), s-a înfiinţat Agenţia Germană de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg. Fritz Singer a fost primul redactor-şef şi director general al agenţiei. Este cea mai mare agenţie de presă din Germania. Pe lângă biroul principal de la Hamburg, mai există un birou central de ştiri la Berlin. Agenţia de Presă Germană are sedii în 100 de ţări, incluzând 12 departamente regionale germane împreună cu alte 50 de sedii în Germania

Sursa: Radio România www.rador.ro