Simpozion internațional la Dervent: „Destine frânte pentru țară în vatra istorică românească”

Sâmbătă, 6 iulie, la mănăstirea Dervent, va avea loc simpozionul internațional „Destine frânte pentru țară în vatra istorică românească”. Evenimentul, aflat la a doua ediție, va debuta începând cu ora 11.30, cu alocuțiuni introductive susținute de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Arhim. Andrei Tudor, starețul mănăstirii Dervent.

Simpozionul este structurat pe patru secțiuni, „România – martiri și mărturii din infernuri (Destine individuale)”, „România – martiri și mărturii din infernuri (Drame colective)”, „Basarabia – Crucea de dincolo” și „Nordul Bucovinei – și fagii se frâng?”. El aduce la aceeași masă academicieni, profesori universitari, istorici, oameni de cultură și experți în domeniu din Republica Moldova, nordul Bucovinei, Transilvania și alte regiuni istorice românești, cărora li se adaugă reprezentanți ai elitei academice și culturale din Dobrogea. Totodată, vor avea loc și trei prezentări de carte: Viorel Bolduma, „Raporturile Țării Moldovei cu centrele ortodoxe de peste hotare (sfârșitul secolului XIV-secolul XVII)”, Chișinău, 2018; Constantin N. Tomescu, „Jurnal din viața mea”, Editura Cartdidact, Chișinău, 2018; Elena Netcu, „Pași spre infern”, Editura Pim, Iași, 2019. Lista invitaților este atașată

Scopul simpozionului este „evidențierea suferințelor și martiriului românesc în ultimii 100 de ani, pe tot cuprinsul vetrei noastre istorice, precum și a dramelor individuale și colective care au marcat ultimul veac în România și în provinciile istorice românești: lichidarea identității și conștiinței românești în Basarabia și Bucovina, deportările colective în Siberia și Kazahstan, masacrele de la Lunca, Ostrița și Fântâna Albă, dramele refugiaților basarabeni și bucovineni în România, dramele celor două războaie mondiale, represiunea comunistă (închisori, lagăre, Canal, munca silnică, ostracizarea elitei, persecuțiile politice și religioase, domiciliile forțate, epurările etc.), exilul românesc etc.”

Evenimentul este pus sub semnul „2019 – Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română” și este organizat de către: Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Asociația Casa Mării Negre.