Social democrații constănțeni, #uniți, alături de preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, în cursa prezidențială!

„Zi importantă astăzi pentru social democrații din toată țara. Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi-a lansat oficial candidatura la Preşedinția României, la Romexpo, în prezența celor mai importanți lideri social democrați, dar şi a mii de membri simpatizanți din toate regiunile țării.

Delegația organizației social democrate de la Constanța a fost reprezentată de zeci de membri, tineri şi seniori, cărora li s-au alăturat preşedintele Organizației județene PSD Constanța, Felix Stroe, preşedintele Organizației municipale PSD Constanța, Decebal Făgădău, senatori şi deputați constănțeni, precum şi primari din județ. Social democrații constănțeni au adus cu ei la eveniment pancarde cu mesaje de unitate şi susținere pentru Viorica Dăncilă.

În fața colegilor şi invitaților, Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat că îşi propune, ca şef al statului să transforme instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe. Făcând apel la toți românii să nu-şi piardă încrederea în social-democrație şi să iasă la vot, preşedintele PSD le-a transmis totodată cetățenilor că lupta pe care o dă acum este pentru fiecare român care ar vrea să trăiască în pace, care ar vrea un trai mai bun şi care vrea stabilitate şi siguranţă pentru ţara sa.

„Susținem ferm și necondiționat candidatura doamnei Viorica Dancilă la funcția de Președinte al României. Pentru că în calitatea sa de prim ministru a condus un guvern performant care prin masurile luate a adus bunăstarea în casele românilor. O susținem pentru că este un om calm, rațional, echilibrat și neconflictual. Cu siguranță va fi un președinte care va clădi pacea socială în România, de care avem cu toții atâta nevoie. O susținem pentru că este un om ridicat dintre oameni, o mamă și o soție exemplară!”, a declarat Felix Stroe, președintele organizației PSD Constanța.

„Este clar că România are nevoie de un preşedinte cu normă întreagă, un preşedinte care să fie liant al societății românești, tot mai scindată în ultimii ani! Viorica Dăncilă a dat dovadă de preocupare asupra problemelor de interes național, cât timp a condus Guvernul României! PSD a rămas singurul partid românesc care lasă economia pe creştere! Iată încă un argument pentru care Viorica Dăncilă trebuie să fie Preşedintele României”, a declarat deputatul George Vişan, preşedintele executiv al PSD Municipiul Constanța.

Astăzi a început oficial campania electorală pentru alegerile prezidențiale ce se vor desfăşura in luna noiembrie.”

Biroul de Presă PSD Constanța