TIMP LIBER: Evenimente de neratat în acest weekend

„Bucuria Crăciunului”, vineri, 13 decembrie- duminică, 15 decembrie, orele 13:00 -18:00, parc Tomis II
Organizatorii le-au pregătit vizitatorilor numeroase surprize. Cei mici și cei mari se vor bucura de crafturi pentru copii, colinde și obiecte handmade.

„În dar, de Crăciun”, vineri, 13 decembrie, ora 17:00, sala „Nicolae Grigorescu” a Muzeului de Artă din Constanța
Concertul vocal-instrumental festiv este organizat de Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și Centrul de Cercetare Științifică și Creație Artistică „Euxin”. Își vor da concursul studenți ai Facultății de Arte, specializarea Muzică alături de invitații lor, elevi de la Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” din Constanța.
Vor evolua soliștii: Petru Mihai Aioanei, Paula Amelian, Emanuel Bălănică, Roxana-Florentina Ilioiu, Levent Musa, Cristina Orel, Alexandru Onofrei, Diana Panait, Daniela Paraschița, Ștefan Alexandru Pascale și Gabriela Stoian.
Acompaniamentul va fi realizat de lect.univ.dr. Andreea Bratu.
În program se vor regăsi lucrări din creația compozitorilor: Tiberiu Brediceanu, Frederic Chopin, Edgar Elgar, George Enescu, Fritz Kreisler, František Krommer, W.A Mozart, Yiruma, Yann Tiersen.
Coordonatorii evenimentului sunt lect. univ. dr. Andreea Bratu și lect.univ. dr. Mirela Voicu.

„Poveste de Crăciun”, sâmbătă, 14 decembrie, orele 11:00 și 13:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța
Sunteți invitați la un spectacol care prezintă o poveste clasică, spusă cu umor și duioșie, pentru întreaga familie. Inspirată din nuvela “Colind de Crăciun”, de Charles Dickens, reprezentația aduce în prim plan tema Crăciunului ca sărbătoare a bucuriei și a generozității. În distribuție: Celina Nițu, Ruxandra Bălașu/ Claudia Dionise și Gabriela Niță. Scenografia este semnată de Daniel Divrician.
Organizat de echipa „Un părinte mai bun”, în parteneriat cu Teatrul Coquette București, „Poveste de Crăciun” face parte din campania „Caravana cu povești”, un proiect care aduce în viața copiilor și a părinților cele mai frumoase povești ale copilăriei.
Prețul unui bilet este de 30 lei.

Festivalul Iernii 2019, 06 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, Țara Piticilor din parcul Tăbăcărie
Serile magice continuă la Festivalul Iernii 2019. Până pe 12 ianuarie 2020, vor fi organizate zilnic evenimente culturale, educative și distractive. Activitățile din acest weekend se vor desfășura după următorul program:
Vineri 13 decembrie 2019
18:00 – 18:10 – Trupa de dans a festivalului;
18:10 – 18:45 – Concert Denis Done;
18:45 – 19:00 – Trupa de dans a festivalului;
19:00 – 20:00 – Concert muzică – Școala de muzică eMenTi.
Sâmbătă 14 decembrie 2019
18:00 – 19:00 – Oare vine Moș Crăciun? Spectacol de teatru;
19:00 – 19:30 – Trupa de dans Total Dance;
19:30 – 20:00 – Concert muzică – Școala de muzică MI-Re-La Music School.
Duminică 15 decembrie 2019
18:00 – 18:10 – Trupa de dans a festivalului;
18:10 – 19:00 – Concert muzică – Școala de muzică eMenTi;
19:00 – 20:00 – Concert Roxana Cozma.

”Remember Farul Constanța”, meci de baschet masculin, sâmbătă 14 decembrie, ora 16:30, Sala Sporturilor din Constanța
Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 16:30, sunteți invitați la un eveniment care celebrează valorile sportului constănțean. Vor fi onorați jucători de baschet reprezentativi ai Clubului Sportiv Farul Constanța în cadrul galei organizate de Baschet Club Athletic Constanța, Primăria Muncipiului Constanța și Asociația Județeană de Baschet Constanța la Sala Sporturilor din Constanța.
Momentul festiv va avea și o componentă caritabilă, vor fi strânse și jucării care vor ajunge prin United Hands Romania la copiii din centrele de plasament ale județului nostru cât și la familiile de la sate.
De la ora 18:00, va avea loc penultimul meci de pe teren propriu din acest an al Gladiatorilor din Tomis, BC Athletic – CSM Târgu Jiu.

„Lasă-mă să intru”, vineri, 13 decembrie și sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța
Piesa de teatru este o adaptare scenică de Jack Thorne după un roman şi un film suedeze, jucată pentru prima dată pe scene din Marea Britanie. Traducerea poartă semnătura lui Bogdan Budeş.
Spectacolul regizat de Vlad Cristache este un thriller poetic, o poveste de dragoste dintre Oskar – un puști singuratic și Eli – copilul-vampir, doi ciudați vulnerabili care nu-și găsesc locul în lume și care ajung să se salveze reciproc.
Scenografia este realizată de Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, traducerea poartă semnătura lui Bogdan Budeş. În distribuţie: Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea, Iulian Enache, Mirela Pană/ Luiza Sarivan, Liviu Manolache, Florin Aioane, Ștefan Mihai, Grațian Prisăcariu, Dan Cojocaru, Florentin Roman.
Spectacolul beneficiază de o montare neconvenţională, în care publicul va împărţi scena cu actorii. Din acest motiv, numărul de spectatori este limitat la 80.

„Memoria apei”, duminică, 15 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța
Alina Mantsu, Dana Dumitrescu, Georgiana Rusu, Laura Iordan Adrian, Andu Axente și Liviu Manolache revin pe scena Teatrului de Stat în comedia tristă scrisă de Shelagh Stephenson.
Trei surori, Teresa, Mary și Catherine, se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia înmormântării mamei lor. Momentul întâlnirii scoate la iveală rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.
Spectacolul de la Constanța este montat de Vladimir Anton iar scenografia este realizată de Maria Miu, secondată de Diana Sav.