Trafic restricționat pe strada București din Constanța

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Avram Iancu cu București, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe o bandă de circulație de pe strada București, tronsonul cuprins de străzile Avram Iancu și 1 Decembrie, astăzi – 04 decembrie 2019, în intervalul orar 10.30 – 15.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului auto a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.

RAJA Constanța: Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.