Turism tomitan: După colț șade ceata de rahați

În timp ce diverse persoane cotate ca mari iubitoare de oraș împrăștie parfum diafan de adormit fraierii cu funcții înainte de alegeri, unii ca mine, puțini, foarte puțini, încă mai expun pe sub nasul autorităților chestiuni care put. Cum ar fi, de exemplu, căcatul.

Căcatul, după cum poate că ați aflat, dacă ați depășit vremea scutecului absorbant, pute. În cazul în care este înconjurat de frați mai mici sau mai mari, toți cu moț, putoarea se generalizează. Iar unde ceata de căcați cu moț a luat în stăpânire un teritoriu, se face loc și pentru hârtii, cutii, gunoaie de tot felul, animale mici, moarte, fără frontiere în ale putorii specifice putreziciunii Pe la margine, cetățeni ai orașului încercați critic de vezici, la protecția întunericului, se pișă cu stropi, atenți să nu calce-n vreo „prăjitură” cu moț.

Cam așa ați putea descrie vecinătatea Mormântului Pictat, monument istoric unicat în România, vechi de aproape o mie șapte sute de ani, care ar putea să fie înconjurat de turiști, dacă n-ar fi flancat de banda căcaților cu moț.

Altfel, e bine, să ne lăudăm între noi instituțiile locale, ce harnice suntem, să ne pupăm pe portofele, să băgăm o limbă pe gât strategiei de turism.

PS: În cazul în care ajung prin zonă tăietorii de copaci, poate pun câteva drujbe pe boscheții ăia care mai au puțin și înghit și blocul, nu doar cotețul care adăpostește Mormântul Pictat. Între cinci – șase arbori venerabili rași de pe fața orașului, merge executat și-un tufiș dinozaurian.