Vișina de Tulcea: Vacanța la bunici cu Suvenir din Dobrogea

Există mai multe Vișine în România, însă numai una dintre ele a avut norocul s-o arunce Dumnezeu în locul unde se îmbrățișează nisipul adus , hăt, tocmai din munții Germaniei, cu nisipul aspru al unei mări pe care e bine să înveți să o respecți, locul unde cel mai cosmopolit fluviu al Europei, Dunărea, își marchează unicitatea prin felul în care își caută sfârșitul drumului în apele sărate ale Mării Negre: Delta Dunării.

Vișina tulceană, un sat de pe malul lacului Golovița, parte din întinderea de legendă Razim – Sinoe, ar fi putut să-și doarmă somnul specific tuturor satelor dobrogene, dacă n-ar fi fost descoperit de o Bianca Folescu, o fostă polițistă din Constanța, care-a pus uniforma-n cui și-a îmbrăcat costumul tradițional popular, hotărâtă să nu lase tradiția amorțită. Așa a răsărit la Vișina o gospodărie țărănească unde poți să te bucuri de-o vacanță exact ca pe vremea bunicilor, când te ascundeai în patul din odaia mare până era soarele de două suliți pe cer și abia apoi ieșeai în cerdac, unde mirosea a flori și te lingea fericit dulăul curții.

Energica proprietăreasă a reparat și reamenajat totul, încetul cu încetul, a pregătit casa bătrânească pentru oaspeți, fără să-i răpească din farmecul rural, dar îmbogățind-o cu elemente tradiționale, a construit un corp unde bărbații se pot veseli și povesti pescăreștile de peste zi, la un păhărel sau o damigeană de licoare din cea bună, fără să tulbure somnul țâncilor și nici pe cel al nevestelor. În curte a apărut și un foișor frumos, cu lemnăria vopsită în albastrul tradițional al locului, acoperit cu o pălărie mare și groasă de stuf, în care te poți urca și gusta plăcerea fără seamăn a unui răsărit de soare la marginea deltei, lângă o cană cu cafea fierbinte, într-o liniște spartă, arareori, de țipătul ascuțit al unei păsări de baltă sau de nechezatul cu glas mic al poneilor strânși ciopor sub acoperișul din capătul curții.

Continuarea în Poveștile Mării Negre