BEst Summer Art FEst: Jocul dragostei și al întâmplării cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Astăzi, sâmbătă, 08 august 2020, de la ora 21:30, la Teatrul de vară Soveja din parcul Tăbăcărie.

Pentru a studia caracterul celei care îi era destinată drept soție, Dorante îmbracă livreaua servitorului Arlechin, iar Silvia, care dorește și ea certitudini în privinţa viitorului soţ, preia rolul subretei ei Lizete. Acest cadril, pe lângă încurcăturile comice pe care le produce,- comic sporit de tehnica măștilor și contramăștilor – pune pe fiecare dintre cei doi îndrăgostiți într-o situație psihologică aparte.

Fiecare dintre ei constată că iubește un personaj de o condiție socială inferioară celei în care se află el și această constatare îi oferă, pe lângă oarecare neliniști, certitudinea valorii reale a persoanei astfel puse la încercare.

Rupându-se de tradiții, Marivaux creează un nou gen de comedie – comedia psihologică – a cărei temă exclusivă este iubirea. Jocul dragostei și-al întâmplării este textul care vine în sprijinul acestei afirmații. Până atunci iubirea nu ocupa în comedie decât o funcție subsidiară, preocupa doar în treacăt, ca simplu resort de declanșare, în cele mai multe cazuri. În teatrul „celui mai serios dintre autorii ușori“, iubirea trece pe primul plan devenind obiectul unor analize minuțioase, subtile, cu un rafinament aparte.

„Jocul dragostei și al întâmplării” de Pierre de Marivaux
Producător: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Regia: Ovidiu Lazăr

Distribuţia:
Silvia – Livia Iorga
Lizeta – Mălina Lazăr
Domnul Orgon – Daniel Busuioc
Arlechin – Horia Veriveș
Dorante – Dumitru Georgescu
Mario – Radu Homiceanu
Un lacheu – Ion Ursulescu

Durata: 1h 35 min

Bilete disponibile online: https://www.mystage.ro/spectacole/jocul-dragostei-si-al-intamplarii-2498 sau la Casa de Bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bd. Ferdinand 11) după următorul program:
luni: 09.00 – 12 și 16.00-21.00
marți – închis
miercuri – duminică: 09.00 – 12 și 16.00-21.00