Cascadorul râsului de dreapta, domnul Bogdan Huțucă

Domnul Bogdan Huțucă este președintele PNL Constanța. Am putea bănui că domnul Huțucă este un afacerist de top, un întreprinzător privat care sparge norii economiei și umilește corporațiile. Am putea, dar am greși. Domnul Huțucă este un veșnic bugetar, un angajat la Stat de când a terminat școala și până astăzi, un funcționar probabil foarte priceput, din moment ce a avansat foarte rapid pe un post de conducere, cu toate beneficiile care decurg din astea. Domnul Huțucă are și vise, iar unul dintre ele, spun aranjorii de vise, este acela de a ajunge la preasfânta Curte de Conturi, unde să îmbătrânească alături de un salariu obscen și fericit, ceea ce ne-am dori și nouă, dar…

Cred, așadar, că îl înțeleg pe domnul Huțucă de ce sare din sandale cu declarații amuzante, atunci când vede cum un tânăr fost secretar de stat (degeaba) tuns chilug și doi ginerici, care de cârciumar, care de pietrar, ascut bricege în spatele lui, așteptând să îl servească bine prăjit, imediat după ce dezastrul din alegerile locale se va oficializa. Căci, spun gurile rele cu ochi ageri și urechi fine, că vergilușul preferat (se poate citi și dictat) al domnului Huțucă s-a prăbușit pe locul trei în ierarhia intențiilor de vot, sub Ion Stelian, și nu se mai scoală deloc, cu toată viagra panourilor prelectorale care aproape sufocă municipiul, din care zâmbește photoșopat la greu cel mai tare contraamiral de flotiluță din România, cel care a băgat Guvernul, Președinția și Parlamentul în carantină dintr-o singură lovitură, cu toate emisiunile de televiziune în care este îndesat, cu toate interviurile remarcabil de îngăduitoare având un aer de aranjate, ba chiar, aș îndrăzni să spun, cu toată investigația – sanchi, Gigele! – aruncată de niuzuicii presei în capul useristului Ion Stelian.

Ce nu înțeleg, este de ce domnul Huțucă vorbește, când ar putea să tacă înțelept, dacă nu chiar să fructifice o oportunitate.

Mi-au atras atenția declarațiile de ieri, imediat după anunțul făcut de președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, privind  demararea efectivă, în viu, a lucrărilor de reabilitare a clădirii ce adăpostește Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. În calitate de președinte CJC, funcționar, adică, nu candidat, baschetbalist sau orice altceva.

Domnul Huțucă e nervos fiindcă a anunțat Țuțuianu. Dar, cine să anunțe? Iubitul lui consilier Crușoveanu, care urla să fie demolat catargul cu Drapelul României? Sau poate ginericul numărul doi, de nu știe dacă e rudă cu excavatoarele cărora le plac siturile arheologice, cum e cel de la Lupoaică? La domnul Huțucă la partid cine ține conferințele de presă, femeia de serviciu, portarul, puricii din mochetă? Penibilul declarațiilor nu se oprește aici, domnul Huțucă luându-l la mișto pe Țuțuianu că-i angajat de lux al statului, cu mașină și salar. Bogdănele, nea deputatule, o știi pe aia cu râde ciob de oală spartă? Păi tu nu ești angajatul statului, cu mașină, salar baban, diurnă și secretară?

Dar, domnul Huțucă nu se oprește aici, noooo! Îl frige grija de patrimoniul istoric, așa că pac!, îi dă cu rușine la ei, pesediștii răi, care își bat joc de monumentele orașului și județului. Îmi vine să râd cu lacrimi. Dar, fiindcă nu e de râs, e de plâns, îl îndrum pe marele iubitor de istorie și patrimoniu cultural să își îndrepte doar pic ochișorii patrotici înspre municipiul Mangalia și să vadă cu ce se ocupă colegul Radu Cristian, primar liberal. Poate se interesează de excavatoarele care umblă prin necropole, poate aude ceva despre un muzeu transformat în direcție la ordinul administrației locale, poate află eficiența prizei dintre betonul modern și mortarul antic – slăvită fie generozitatea investitorilor!,  și multe, multe alte lucruri interesante. Sau, dacă Mangalia e prea departe, îl îndemn pe domnul Huțucă să își scoată vergilușul la plimbare pe strada Nicolae Titulescu din zona istorică a Constanței și să admire placajele din ferestrele Casei cu Lei și zidurile cu începuturi vizibile de coșcoveală. Acea Casă cu Lei, clădire de patrimoniu, al doilea simbol al orașului. Dacă nu știe cine e proprietarul superbei clădiri, îi spune vergilușul, și poate îl ia la rost oleacă, măcar pe jumătate de cum vitejește s-a umflat la Țuțuianu.

Domnule Huțucă, pe mine chiar mă interesează salvarea și prezervarea patrimoniului cultural al județului, iar dacă pretindeți că vă pasă și dumneavoastră, anunțați-mă când facem, împreună, un protest pentru salvarea Casei cu Lei. O să fiu onorat să fim înjurați știți dumneavoastră de cine.