CONSTANȚA: Lucrări de toaletare a arborilor în cartierele Inel I și Inel II

În decursul unui an Serviciul Gestionare Spații Verzi preia foarte multe solicitări de toaletare a arborilor care riscă să spargă geamurile locuințelor constănțenilor.

Crengile coroanelor bogate ale arborilor aflați lângă blocuri se izbesc de geamuri și pot produce pagube materiale, mai ales în timpul furtunilor. Din acest motiv, constănțenii solicită intervenția asupra copacilor, intervenții care, dacă nu sunt urgențe, se amână până în sezonul rece când arborii ies din vegetație.

Astfel de intervenții au avut loc săptămâna aceasta în cartierul Abator, pe strada Romaniței și șoseaua Mangalie și în cartierele Inel I și Inel II pe străzile Dezrobirii și Eliberării.

Sistemul radicular puternic favorizează refacerea coroanei în timp mai scurt decât în cazul plantării de arbori tineri.