De ce nu anunță PNL Constanța candidatul la Primărie?

Dintr-un motiv foarte simplu: candidatul supriză Ovidiu Cupșa stă foarte bine în sondajul de opinie comandat de partid, cu toate rimelurile pe care s-au chinuit să i le tragă pe ochi candidatului pus pe masă de Jupânul oilor subacvatice, care, cu largul concurs al actualei conduceri a partidului, ca orice jupân serios, vrea să-și impună candidatul, nimeni altul decât Vergil Chițac.

Isprăvile senatorului Chițac în PNL Constanța sunt binecunoscute membrilor partidului și cetățenilor cu drept de vot: a venit parașutat de același om de afaceri – fără să muncească o zi pentru liberali, a distrus organizația municipală, infestând-o cu sumedenie de nevolnici politic, a pierdut alegerile din 2016 la mare distanță sub un candidat PSD care a stat în sediul de campanie și a mâncat floricele de porumb, le-a promis alegătorilor că va rămâne pe baricade ca să lupte cu, sanchi!, Făgădău + PSD, după care a șters-o în Parlament, unde, după ceva vreme, și-a trădat tovarășii de partid pe spinarea cărora a ajuns senator demisionând din PNL. Membrii de partid, alții decât troica veselă, spun că mai bine îl votează pe Făgădău decât pe Chițac. Asta ar putea rămâne fix treaba lor, dacă s-ar consuma în bucătăria de partid și ar produce efecte în găleata de gunoi a istoriei partidului. Însă, nu este chiar așa, pentru că rezultatul va fi o propunere pe care o vor face publicului, cetățenilor, adică.

Realitatea enervantă pentru domnii de la butoanele locale, cele iubitoare de excavatoare în zona istorică, poate înțelegem mai bine anumite chestiuni, este că Ovidiu Cupșa se arată a fi cel mai bun candidat pe care îl poate prezenta PNL Constanța la Primărie. Din punct de vedere politic, Cupșa are potențial mare de creștere, fiind singurul capabil să adune voturi din întreg spectrul politic, în timp ce toți ceilalți sunt plafonați la numărul vecinilor de bloc sau, în cazul lui Chițac pierd până și voturile membrilor și simpatizanților PNL, trăgând partidul în jos. Din punct de vedere profesional, fiindcă a fi primar nu mai este o slujbă onorifică precum în 1900, ceva pentru oratori bogați, ci o funcție complicată, care cere cunoștințe solide în administrația publică, Ovidiu Cupșa este cu mult peste orice candidat pe care PNL Constanța l-a putut prezenta până astăzi cetățenilor orașului.

Repet, însă, întrebarea: De ce nu anunță PNL Constanța candidatul la Primărie?

Nu sunt chiar nimeni în acest oraș, așa că am discutat în stânga și în dreapta politică subiectul. Iar răspunsurile s-au încadrat în aceeași categorie: pentru că blat, pentru că bani mulți, pentru că interese mari, pentru că anume comitet de zei vor ce vor…

Sigur, există și varianta să încerce să îl transfere pe Decebal Făgădău la PNL, nu? După precedentul Chirică, se poate orice. Chiar și ca ciuma roșie să lucească roz…