Decebal Făgădău: Invit constănțenii la vot. Sunt în siguranță!

”În calitate de primar, vreau să-i invit pe constănțeni să vină la vot. Avem toate condițiile, astfel încât votul să se desfășoare în siguranță. Avem suplimentar față de ceea ce ne-a recomandat guvernul. Că oricum ei nu fac nimic, nici guvernul, nici prefectura, impotență maximă. Toată factura este la noi. Noi plătim tot. Dezinfectant, dăm suplimentar mănuși de unică folosință celor care vor vota, termoscanare, personal de specialitate, care asigură triajul înainte de a intra și vreau să-i invit pe toți constănțenii să iasă la vot. Sunt în siguranță” a declarat Decebal Făgădău.

În ceea ce privește opțiunile constănțenilor înainte de ziua alegerilor, Făgădău crede că oamenii și-au format părerile și că au făcut diferența între cei care insultă orașul, care împrăștie amenințări, și cei care au prezentat proiecte serioase, viabile.

”Din punctul meu de vedere, constănțenii au deja opiniile formate. Din punctul meu de vedere opțiunea este clar legată – cel puțin în municipiul Constanța – de mine și de candidatura mea mea. Despre o alegere pro sau anti Făgădău. În nici un caz nu cred că vreunul dintre contracandidații mei reușește să tragă ceva spre el. Toți au scorurile sub partidele sub egida cărora candidează. Excepție fac independenții și de asemenea, vreau să felicit cele trei doamne care au intrat în competiție.
Vreau să le mulțumesc tuturor candidaților care au făcut campanie decent și au prezentat proiecte pentru constănțeni, și, totodată, să le bat obrazul candidaților care au procedat la a ne insulta pe noi, constănțenii, a ne insulta orașul și a face bullying electoral. A, votezi cu Făgădău, stai să-ți dăm! Ești cu Stroe, stai că-ți dăm!” a declarat Făgădău.