Dobre pune pe tavă Primăria Constanța pentru PNL

Și tu, Brutus?!, trebuie să fi rostit în barbă Decebal Făgădău, primarul Constanței, candidatul PSD și, cel mai probabil, FOSTUL prieten al deputatului Mircea Dobre, cel ce i-a fost șef de campanie în bătălia electorală din 2016, după ce a văzut și ascultat discursul acestuia din urmă, care semăna cu pofta păpușii Chucky de a înfige cuțitul repetat în spatele victimei.

Fiindcă, anunțul candidaturii lui Dobre la Primăria Constanța și proaspăta nouă hemoragie de cadre mai mult sau mai puțin importante dinspre PSD Constanța spre Pro România Constanța, este, practic, o așezare pe tavă a Primăriei Constanța pentru liberali, care sunt condamnați, a doua oară, să câștige alegerile. Cu o condiție, însă: aceea de a nu repeta greșeala pe care au comis-o în 2016, când au pus un pensionar nepriceput să candideze împotriva lui Decebal Făgădău.

Dacă liberalii vor avea o urmă de minte și nu vor trimite la luptă un pensionar fumat, un băiat de cartier care a anunțat râzând că a dat șpagă sau un dichisit care se ascunde după fustele nevestei, ci vor impune un candidat serios, care știe cu ce se mănâncă funcția de primar, atunci șansele PNL de a câștiga Primăria Constanța sunt considerabile.